Despre

Despre blog

Mergeam eu aşa hai hui prin ţară în vara anului 2009, în căutarea unor locuri din România mai puţin cunoscute. Cam după al doilea drum infect şi al treilea obiectiv la care am ajuns cu chiu cu vai, m-a lovit brusc nevoia de a povesti şi altora păţaniile mele, şi uite-aşa m-am făcut blogger. :)

Am încercat să organizez blogul în aşa fel încât să se înţeleagă de la început cu ce se mănâncă, aşa că la taburile din partea de sus de lângă Home găsiţi cam toate locurile despre care am scris, pe categorii.

În altă ordine de idei, aici povestesc despre locurile în care am ajuns, despre cum am ajuns şi îmi permit să ofer câteva sfaturi de călătorie bazate, evident, doar pe experienţele mele.

Găsiţi aşadar jurnale de călătorie de prin România, Europa, de pe munte, de week-end, de concediu, articole de sinteză etc. A da, şi să nu uit: seria “Google. You’re doing it wrong!”, pentru că sunt o cârcotaşă. De asemenea găsiţi şi abstracte de articole care vă trimit spre Viajoa.ro (vă rog nu mai înjuraţi că nu pun tot articolul, cred că ştiţi şi voi ce e aia duplicate content) , pentru că dacă scriam pe un singur blog probabil mă plictiseam. Nooot!

Despre mine

M-am născut cu 5 ani şi ceva înainte de revoluţie aşadar nu-mi amintesc decât că m-a pus mama să mă întind pe jos când se auzea că se trăgea. Mi se părea fun, mai târziu mi-am dat seama că nu a fost deloc aşa. Fun mi se păreau şi cutremurele când eram mică, asta până când am studiat construcţiile, şi mi-am dat seama că nici astea nu-s prea fun, şi mă îngrozeşte gândul următorului ’77.

Dar destul cu pesimismul. Sunt chiar o optimistă, pentru că eu chiar cred nu numai că voi ajunge la pensie, dar voi avea suficienţi bani încât să călătoresc în restul locurilor din lume pe care nu le voi fi vizitat deja.

Nu mă pricep foarte bine să mă descriu, aşa că o să vă spun câteva chestii despre mine aşa cum ştiu eu cel mai bine, adică sistematic şi bolduit (aproape că era să pun bulleturi):

Sunt galăţeancă de la Dunăre şi când eram mică mă lua tataia la festivităţile de premiere a concursurilor de şah la care era arbitru, care se ţineau pe un mic vapor care ne plimba pe Dunăre. Îmi placea foarte tare dar mi-e o frică de naufragiu de mor. Când treceam pe langă nişte vase imense şi părăginite de pe malul Dunării, mi se scula părul în cap de frică. În acelaşi timp am o atracţie dubioasă pentru catastrofa Titatic sau dispariţii de vase.

Sunt super pasionată de călătorii, deşi cred că deja v-aţi prins. Am o tresărire şi când mă duc la gară să aştept pe cineva, darămite când ştiu că plec eu la drum, cu trenul, cu maşina sau cu orice altceva. Am totuşi un thrill un pic mai mare când iau avionul, probabil pentru ca m-am uitat cam mult la Aircrash investigations la Discovery.

Sunt şi mai înnebunită după trekking pe munte, pentru că în natură mă simt cel mai bine şi muntele mi se pare raiul pe pământ. Sper ca la 70 de ani să pot să merg şi eu cu nepoţii pe munte aşa cum bunicul meu m-a dus pe mine. Sau poate bunicii mei au fost într-adevăr super eroi :)

Când nu sunt plecată hai hui prin lume sau pe munte şi nu scriu pe Viajoa, muncesc şi eu ca tot omul ca să fac un ban cinstit şi coc de zor la nişte proiecte personale. Detalii în curând :)

Am o atracţie fatală inexplicabilă pentru hărţi, în special cele rutiere şi montane. Nu plec la drum fără hartă şi sunt foarte sceptică la ce spune tanti din GPS fiindcă şi-a bătut de prea multe ori joc de mine.

Iubesc la nebunie animalele, în special pisicile şi câinii, dar soarta a zis: la naiba, dacă pot să fiu ironică de ce să nu fiu, aşa că sunt alergică la păr de animale.

Nu-mi place deloc faptul că trebuie să mâncăm ca să nu murim şi cred că e o pierdere totală de timp mâncatul şi procesul de a găti (don’t even get me started on washing dishes), cu toate astea mă puteţi prosti oricând cu un porumb fiert. Dacă refuz o asemenea bunătate înseamnă că probabil încerc să vă transmit că sunt ţinută ostatică.

Nu am băut niciodată apă minerală, Cola Cola, Pepsi sau alte prostii din astea acidulate, din simplul motiv că nu suport acidul. A, şi nici cafea nu am băut în viaţa mea.

Când eram mică am terorizat-o pe săraca mama, care ajunsese să ştie că dacă au trecut 2 luni fără o vizită la spital e clar că urma să fac o prostie. Am avut un debut culminant: la un an sau aşa ceva când mergeam în patru labe mi s-a părut mie cool să mă ridiccu palmele pe uşa cuptorului şi astfel mi-am ars palmele. E totuşi foarte interesant că nu am decât vreo 3 amprente în total la ambele mâini, o să-mi prindă tare bine când o să mă caute FBI-ul.

Am continuat cu înghiţitul banilor şi până la 14 ani am reuşit să-mi pun în ghips toate membrele, să-mi bag bile în nas şi să îmi fac tot felul de zbenghiuri în frunte. În stilul ăsta aş fi jurat că n-aş fi avut zile când am căzut în beciul din garaj când aveam 22 de ani (deci se presupune că mi-ar fi venit mintea la cap), cu toate astea am ieşit doar cu nişte zgârieturi şi nişte vânătăi, cu pantalonii plini de făină şi fără un papuc.

La 12 ani m-am dat cu targa şi cu salvarea, şi mă întreb şi acum cum l-o fi chemat pe salvamontistul care nu m-a lăsat să mor îngheţată pe pârtia de schi cu piciorul rupt ferfeniţă, că parcă mi-ar plăcea să-i mulţumesc. Nu doar din acest motiv, am un respect sincer faţă de salvamontişti şi salvatori în general, în primul rând numai când mă gândesc că au de a face cu cadavre care zac pe munte luni întregi până sunt găsite.

În vara anului 2009 am terminat şi eu ca tot omu o facultate, şi anume Facultatea de construcţii civile, moment care a concis aproximativ cu momentul în care mi-am dat seama că în viaţa asta eu trebuia să fiu muzician, nicidecum inginer. Şi asta nu pentru că nu am cap de inginer, ci pentru că simt că ar trebui să fiu cu vioara în mână sau cu degetele pe pian. Clar, deşi nu vrea să recunoască, sunt sigură că mama nu m-a dat la pian de frică să nu ajung muritoare de foame, pentru că să fim serioşi, cine nu şi-ar da la pian copilul cu degete kilometrice?

Chit că nu mai am nicio şansă, mi-am propus să fac nişte lecţii de pian, aşa măcar de plăcere, doar că încă nu am descoperit cum să fac să nu mai am nevoie de somn. Întrebaţi-mă din când în când dacă m-am apucat de pian, ca să mă simt prost şi poate aşa mă urnesc şi eu secolul ăsta.

Evident, sunt înnebunită după muzica simfonică, şi printre preferatele mele se numără:

Carmina Burana a lui Carll Orff

Simfonia 5 a lui Beethoven

Croatian Rhapsody a lui Maksim Mrvica

Ukrainian Bell Carol a lui Leontovych
Palladio a lui Jenkins

Apropos de muzică, sunt marcată pe viaţă de muzica lui Michael Jackson şi scriu aceste rânduri la aproape un an de la moartea sa cu aceeaşi durere pe care am simţit-o în dimineaţa în care am aflat. Am crescut pe muzica lui şi sper că şi generaţiile ce vor veni îi vor asculta muzica şi o vor iubi măcar la fel de mult ca şi mine.

Doar câteva dintre melodiile mele preferate:

Fall again

Man in the Mirror

Human Nature

Heal the World

Earth song

I just can’t stop loving you

Little Susie

Smile

Lost children

I'll be there

We’ve had enough

Will you be there

Speechless

History

***

Aşa cum unii dintre voi ştiu, din ianuarie 2010 fac parte din echipa Viajoa.ro, o gaşcă de fete pe care le îndrăgesc foarte tare, alături de care am reuşit să ocupam locul 1 pentru cel mai bun blog de travel din Romania la Roblogfest 2010.