Turul României '11: Ziua 12 - Lacrimi de crocodil sub Vârful Pietrosul Rodnei

Ziua 11, miercuri, 27 iulie 2011: Traseu: Borşa - Vf. Pietrosul Rodnei (2303 m)

Borşa (~700m) - Staţia meteo Iezer (1700m) (bandă albastră - 2 h dacă ne folosim şi de maşină / pe jos din Borşa probabil 3h 30.)

Staţia meteo Iezer - Vârful Pietrosul  (2303m) (bandă albastră - 1 h 50)
Vârful Pietrosul  - Borşa (bandă albastră - 2 h 45 dacă ne folosim de maşină / pe jos până în Borşa probabil 4h)

Durată totală cu tot cu pauze: 8 h / 9h 30

Diferenţă de nivel + 1400 m (la care se mai adaugă ~ 200 m dacă nu ne folosim de maşină)

Povestea:

V-a intrigat titlul? Ei, o să aflaţi puţin mai jos de ce am plâns pe bune, pe munte :P Dar să o luăm cu începutul.

Dimineaţă când ne-am trezit nu vedeam mare lucru spre munte de unde eram în camping dar nu prea era senin. Dar nu conta. Dacă nu urcam nici azi pe Pietrosul nu mai urcam niciodată. Aşa că am pornit. Pentru că ştiam că avem de urcat o diferenţă de nivel destul de mare, am preferat să continuăm cu maşina încă vreo 3 km de unde se află campingul, dar o să explic cum se ajunge pentru cei ce vin din Borşa.

Deci, dacă aveţi o maşină cu gardă acceptabilă, se merită să scutiţi cam 4 km x 2 de mers pe jos. În Borşa, venind dinspre Sighet cum ar veni, am făcut dreapta după spital, pe un pod de beton. După câteva sute de metri am impresia ca a dispărut asfaltul dar drumul poate fi parcurs cu orice maşină. Abia mai încolo ar cam fi nevoie de o maşină cu gardă mai măricică (gen Logan e ok). De la pod, peste cam 800 de metru trecem pe lângă campingul Borşa Turism (e pe stânga). De aici continuăm pe drum mai departe (drumul este cam mereu în urcare), urmărind indicatoarele maro spre SCHIT.

Drumul arată cam aşa, cum menţiunea că sunt vreo 2 porţiuni ceva mai delicate, lucru care nu se vede în poză:

După încă vreo 3 km (deci aproape 4 km de la pod) ajungem la un fel de intersecţie. Spre dreapta se face un drum spre schit (cu un indicator care arată asta):

iar spre stânga se poate vedea râul:

Aici este ceva loc pentru cam 3-4 maşini. Noi aici am lăsat maşina şi mai departe am continuat pe jos. În principiu, cu maşini de teren se mai poate continua, dar pentru noi a fost suficient cat am scutit până aici.

- ce am desenat cu roşu este porţiunea care se poate parcurge cu maşina
- ce am desenat cu galben este porţiunea care se parcurge pe jos

De fapt, până la Staţia Meteo Iezer este drum forestier care se poate parcurge cu 4 x 4 cu gradă mare (meteorologul de serviciu cu ce credeţi că urcă acolo?), însă 1 la mână e foarte prost, abrupt şi îngust acest drum şi 2 la mână nu e permis accesul, la baza urcuşului mai abrupt aflându-se şi o barieră (care însă era deschisă când am fost noi).

Tot drumul forestier este în urcare, uneori mai lejer, uneori mai abrupt. După 1 oră şi 20 după ce am plecat de la maşină am ajuns la Fortul lui Traian, unde se află o masă cu 2 bănci şi un panou turistic, unde am făcut o mică pauză.

De aici am continuat să urcăm mai departe pe drumul forestier în serpentine, într-o stare din ce în ce mai proastă. Tot timpul am mers cam în ceaţă aşa că am ajuns pe neaşteptate la Staţia meteo, care a răsărit deodată de după valurile de ceaţă.

Am ajuns mai repede aici decât m-aş fi aşteptat. Poate doar pentru că mă aşteptam să fie mai greu şi să facem mai mult şi mi-am dozat bine efortul. Aici am mai făcut o mică pauză şi apoi am pornit mai departe spre Lacul Iezer, care însă nu se vedea. Abia aşteptam să-l văd, pentru că ştiam că are conturul asemănător cu cel al României, dar acest lucru nu se observă când treci pe lângă el..

... ci abia după ce începi să urci serios pe poteca şerpuită ce duce în creastă:

Din fericire din momentul în care am trecut noi pe lângă lac toată ceaţa a început să dispară. În sfârşit nu mai eram bosumflată şi prinsesem speranţă că va fi o zi frumoasă, mai ales că priveliştea spre lac mă lăsa chiar fără cuvinte. De sus se vedea cu adevărat că lacul chiar seamănă cu harta României şi părea chiar incredibil. Deşi urcam destul de abrupt, de fiecare dată când simţeam că nu mai pot, mă opream şi mai făceam o poză cu lacul :P Astfel m-am trezit cu vreo 15 poze : )

Când am ajuns în creastă a fost una dintre situaţiile alea good news / bad news. Vestea bună era că am terminat urcuşul şi că mai avem foarte puţin până pe vârf, vestea proastă era că iar se strângeau norii şi ceaţa.
Am apucat doar să fac câteva poze stânga dreapta cu crestele:

... care chiar erau superbe şi pe care mi-ar fi plăcut mult să mă plimb în continuare dar timpul nu ne permitea. Nici timpul  de pe ceas, nici timpul de afară.

Când am ajuns pe vârf deja nu mai aveam vizibilitate mai mare decât se vede mai jos. Acesta este vârful. Nu este marcat cu niciun indicator din păcate dar poate fi recunoscut după coşmelia aceasta uşor dărăpănată în care nici măcar nu se poate intra pentru adăpost, pentru că este închisă.

N-am apucat să stăm 10 minute că a început să picure foarte uşor. Deja mă bosumflasem rău dar încă aveam o mare speranţă că aşa cum s-au dat mai devreme norii la o parte se vor mai da o dată. Am hotărât să stăm măcar 30 de minute să vedem dacă avem un aşa noroc, aşa că ne-am dat un pic la adăpost de vânt căci bătea cam tare.

Mai mult adăpost ca aici nu am găsit

Nici aici n-am stat mai mult de 10 minute şi a început să picure un pic mai tare, ceea ce ne-a determinat să plecăm. Am zis că dacă începe mai tare...şi noi suntem în creastă... Nu bun. Hai să coborâm. Şi uite aşa, cu moralul complet la pământ am început să o luăm la vale, pe serpentinele ce duc la lac. Mergeam de parcă mă duceam la execuţie. Îmi venea să mor de ciudă. Ajunsesem pe cel mai înalt vârf din Carpaţii Occidentali şi nu văzusem nimic. Decât ceaţă. O fereastră de 1 minut. Atât îmi doream. Mi-ar fi fost suficient. Vroiam şi eu să mă bucur un pic că sunt pentru prima dată în Munţii Rodnei. Şi atunci am plâns. :P Acum pare amuzant dar zău că am plâns ca un copil mic căruia nu i-ai luat jucăria de pe raft. Acuma nu vă imaginaţi că am plâns în hohote dar nişte smiorcăieli tot am dat :P Şi cum mă smiorcăiam eu aşa, hopaaaa stai aşa! Ce se petrece? Se înseninează?

Aşa pare! Brusc ne-am oprit din coborât şi am hotărât pe loc să urcăm la loc :P Să fiu a naibii dacă am venit până aici ca să nu profit de fiecare fereastră în nori! Şi cum ştiam că urc mai greu de fel, i-am dat aparatul lui Cristi şi i-am zis să se ducă el înainte şi eventual să facă poze dacă cumva vin iar norii până ajung şi eu.

Şi uite aşa am luat-o la fugă. El mai repede decât mine evident. A fost şi prima dată când am alergat pe munte în urcare :P Era foarte abrupt şi coborâsem mai mult decât îmi imaginasem. Cu sufletul la gură, gâfâind, mă mai opream din când în când căci nu prea mă ajută plămânii din cauza astmului...

Poză făcută de Cristi cu mine urcând, după ce a ajuns în ceastă:

Nu am avut dreptate că vin iar norii până să ajung eu, dar nu a fost nici prea departe. Nici nu mai ştiu dacă pozele de mai jos sunt făcute înainte sau după ce am ajuns şi eu în creastă...

Cert e că nu a mai durat nici 10 minute şi iar a venit un val de ceaţă şi nu am mai văzut nimic. Tocmai când vroiam să o luăm iar spre vârf. De data asta n-am mai plâns, dar nu pot să spun că nu m-am enervat. Am zis că lucrează universul împotriva mea! :P În momentul ăla am zis că Rodnei sunt ca o femeie la prima întâlnire. Nu-ţi arată nimic mai mult decât vrea ea! :P

Aşa că după ce am văzut că nu-i chip să ne punem mintea cu norii, am început coborârea. Again! De data asta nu a mai apărut soarele deloc. Chiar m-aş fi enervat!

O singură rază de lumină parcă parcă a mai ieşit când am plecat de la Staţia meteo Iezer, ca să putem face  macar de data asta o poză mai acătării. Toate ca toate, mi-a plăcut mult această tură până la urmă. Chiar dacă n-am văzut nimic de pe vârf, priveliştea spre Lacul Iezer văzută de sus a meritat toţi "banii". Aş fi venit aici doar pentru asta. Aşa că nu am de ce să mă (mai) plâng :)

Câteva mostre de drum:

Aşa arată chiar înainte de Staţia Meteo

Există şi o porţiune cu bolovăniş mare sfârâmiţat de la o alunecare recentă probabil. Nu aş veni pe aici cu maşină  normală nici să mă baţi.

Cam aşa arată în mare parte

V-am arătat pozele astea cu un motiv. Chiar dacă am spus la început că nu e permis accesul cu maşina până la Staţia Meteo, se pare că asta nu înseamnă nimic pentru unii. Cum coboram noi aşa la vale , aproape de final, deodată vedem 3 maşini 4 x 4 venind spre noi. Zic ia uite şi pe ăştia, nu ştiu că nu e voie. Într-adevăr nu ştiau, pentru că ne-au oprit ca să ne întrebe una alta. Dar credeţi că le păsau? Le-am zis şi că drumul e rău. Nu le păsa nici de asta. Nu avea de ce. Aveau cu ce urca. Mi-au zis foarte senin că ei vor să urce ca să stea cu cortul la Lacul Iezer o noapte. Dar nu vă imaginaţi că erau oameni de munte ca mine sau ca tine care să stea cu cortul. Că unui om ca mine şi ca tine îi crăpa obrazul să facă asta. Probabil erau din ăia de le ardea de băşcălie seara la foc.

Îmi pare extrem de rău că n-am avut cum să aflu ce s-a întâmplat până la urmă, pentru că nu-mi imaginez că meteorologul i-a primit cu braţele deschise. Voi ce credeţi? I-a lăsat să stea sau i-a pus să facă cale întoarsă?

Din fericire am uitat repede de asta pentru că am peste nişte tufişuri imense de zmeură peste care ne-am aruncat. Dacă vreţi vreodată să mâncaţi zmeură, aici e de venit :P

A strâns Cristi jumătate de sticlă de 0,5l + plus ce mai mâncam la faţa locului, că nu puteam să mă abţin iar eu nu aveam răbdare să strâng. Evident că era acolo zmeură cât pentru sute de sticle, dar cine stătea să le adune? Nu noi, dar cei ce erau veniţi la strâns ca să vândă erau împânziţi peste tot.

Mi-a plăcut mult poza asta. Are ceva şi din lumea rurală şi din lumea urbană. 2 în 1. Ce căuta totuşi maşina aia tocmai acolo... chiar nu-mi dau seama...

Seara când am ajuns pe la 18:30 înapoi în camping este evident că am mâncat iarăşi ca nişte hămesiţi, după care am făcut planul pentru a doua zi. Între timp a tras şi o ploaie zdravănă, motiv pentru care n-am putut decât să mă bucur că nu eram încă pe munte.

Vremea însă se arăta mult mai bună pentru a doua zi, aşa că nu puteam decât să sper că de data asta aveam mai mult noroc cu descoperirea Munţilor Rodnei. Să ne culcăm deci, căci mâine avem o zi luuungă. Ultima seară dormită în Campingul din Borşa. Tare mişto a mai fost aici!

Va urma.

Desfăşurător (a se consulta cu harta):

10:00 Start
11:15 Fortul lui Traian
12:00 Staţia meteo Traian
pauză
12:30 Lacul Iezer
13:25 Ieşire în creastă
13:50 Vf. Pietrosul Rodnei
pauză
15:00 Start coborâre
15:50 Lacul Iezer
16:10 Staţia Meteo
16:50 Fortul lui Traian
17:25 Zmeuriş
17:50 Înapoi la maşină

Citeşte articolul anterior din Turul României 2011: Ziua 11 - Prima porţie de Mânăstiri din Bucovina

....sau citeşte articolul următor din Turul României 2011: Ziua 13 - Lacurile Lala şi Vf. Ineu

…sau mergi la lista cu toate articolele din această serie.