Turul României '11: Ziua 16 - Cascada Duruitoarea, Lacul Bicaz şi amarul drum spre casă

Ziua 16, Duminică, 31 iulie 2011: Durău - Lacul Bicaz (Izvorul Muntelui) - Bucureşti: 440 km
Traseu: Durău - Cascada Duruitoarea

Utile:

Durău - Cascada Duruitoarea (cruce roşie - 1h40)
Cascada Duruitoarea - Durău (cruce roşie - 1h20)

Vizitarea Parcului Naţional Ceahlău: 5 lei / adult
Amendă pentru 70km/h în zonă de 50 km/h: 70 de lei (a, ups, asta vă e util doar dacă sunteţi infractori ca mine :P)

Povestea:

Ia uite că am făcut ce-am făcut şi am ajuns şi la ultima zi din Turul României. Chiar dacă am stat o zi pe tuşă din cauza ploii şi astăzi trebuia să apucăm drumul lung spre casă, am zis că nici în ruptul capului nu plec de la poalele Ceahlăului fără măcar să îi calc "pragul". Aşa că planul a fost făcut chiar de vineri seară, şi anume că duminică, înainte să plecăm, ne trezim mai devreme, facem o tură scurtă până la Cascada Duruitoarea şi înapoi, şi abia pe urmă pot să zic liniştită că putem pleca acasă.


Mai ales că dacă nu acum, atunci nu ştiu când aş mai ajunge la Cascada Duruitoarea. aşadar la 9 dimineaţa ne-am luat la revedere de la gazdele noastre de la Pensiunea Ioana şi am fugit în Durău, am căutat un pic punctul salvamont de unde se pleacă în traseu, însă până la urmă l-am găsit. Este lângă Hotel Durău.

Aici am rămas un pic mască. Atâtea panouri turistice şi informative la un loc nu am văzut în viaţa mea. În plus, pe unul dintre panouri scrie că pentru a intra în Parcul Naţional Ceahlău trebuie să plăteşti o taxă de 5 lei. E pentru prima oară când plătim ca să urcăm pe munte dar nu-mi pare rău. Mă bucur că dau un ban da măcar ştiu ca sunt trasee bine marcate, o grămadă de panouri cu toate informaţiile necesare pe ele (diferenţe de nivel, timpi de marcaj, etc) şi totul este organizat. Ba chiar ne-au dat şi un pliant pe care găseşti o hartă a masivului, numai bună să te ajute să te descurci dacă cumva nu ai harta masivului.

Am intrat desigur înăuntru în punctul salvamont, care este de fapt şi punct de informare, am plătit taxa şi apoi am dat să pornim pe traseu. Însă cum să ies, de ce dau cu nasul? de încă un panou imens, cu descrierile tuturor traseelor din masiv, care, şoc!!, avea beculeţe! Ca să înţelegeţi mai bine, am fotografiat toate descrierile şi arată aşa:

Acum erau câteva beculeţele verzi (accesibil) însă la unele (ca cel de mai sus) nu era nimic aprins. Ce mi se pare foarte tare e că, mai ales iarna, aceste panouri mi se par extrem de utile, să sperăm doar că funcţionează corect.

Mai multe indicatoare şi plăcuţe cu descrieri de trasee găsiţi pe contul picasa blogul de calatorii. Sunt foarte utile, drept pentru care le-am pozat pe toate.

După care am pornit şi noi spre intrarea în traseu.

Aici indicatorul ne arată 2 ore până la Duruitoarea. Ştiam că aveam ceva de urcat aşa că i-am dat bice.

Nu urcăm mult şi ne intersectăm cu drumul DJ 155F pe care poţi ajunge de la Bicaz la Durău, fără să mai ocoleşti Lacul Bicaz / Izvorul Muntelui. Fiindcă pe atlasul meu erau semne de interzis pe drumul acesta, am crezut că e închis circulaţiei dar când ne-am întors de pe traseu mi-a dat în cap să mai intru o dată la punctul de informare şi să întreb dacă se poate circula pe el şi mi-au spus că da. E cu serpentine şi nu poţi avea viteză foarte mare dar se salvează ceva timp faţă de varianta DN 15 care înconjoară lacul.

În caz că vă întrebaţi ce se întâmplă dacă nu plătiţi taxa

După ce ne-am intersectat cu drumul respectiv a început şi urcuşul abrupt. M-a cam obosit un pic, dar am făcut faţă mai bine decât credeam, pentru că în final chiar am ajuns mai repede decât 2 ore.

Mi-a plăcut mult umorul celor ce administrează parcul

Urcuşul greu s-a terminat când am ajuns în Poiana Viezuri. Aici suntem teoretic la jumătatea traseului. Ca paranteză, aici e primul loc pe care l-am văzut eu vreodată pe munte în care există o plăcuţă cu coordonatele GPS. Habar nu am dacă mai exista aşa ceva pe vreo undeva.

De aici încolo traseul nu mai este aşa greu, dar mai sunt şi poţiuni de coborâre, ceea ce înseamnă că pe urmă iar se urcă.. şi tot aşa. Iar la întoarcere nu e numai de coborât. Dar mă rog, mă aşteptam la asta căci mi-am dat seama de când am studiat traseul pe hartă.

Timpul trece foarte repede şi ajungem la Cascada Duruitoarea, care este mult mai frumoasă decât îmi imaginam şi decât se poate vedea în aceste poze.

Am profitat de faptul că eram singuri şi am făcut poze în voie, ne-am aşezat pe băncuţă să admirăm cascada în tihnă şi ne-a bucurat de faptul că tot ce se auzea era sunetul apei. Nu văzusem picior de om pe tot traseul şi bănuiam că asta se datora faptului că era încă destul de devreme, nu de alta dar fiind duminică mă aşteptam să vină  mulţi oameni pe un traseu aşa cunoscut.

Şi am avut maaaare dreptate. Pe drumul de întors ne-am intersectat cu zeci de oameni, care mai de care cu copilul, cu purcelul, cu sacoşa, cu poşeta, cu papucii, cu ce vrei şi ce nu vrei. Doar vreo 4 oameni echipaţi normal am văzut.

Tot drumul n-a făcut decât să ne minunăm de specimenele cu care ne-am întâlnit şi să le dăm indicaţii la toţi, pentru că eram întrebaţi la tot pasul "cât mai e??" sau "mai e mult??", întrebări acompaniate mai mereu de gâfâieli, oftări, "văleiuri" şi aşa mai departe. Începusem să ne amuzăm când deja trecusem să jumătatea traseului şi ne gândeam câţi o să ne mai întrebe cât mai e, şi cât de aproape de final se va întâmpla asta.

Am mai fost, credeţi-mă, chiar şi la 15 de minute înainte de a termina traseul, deci oamenii abia începuseră să urce şi deja se întrebau cât mai e. De ce oare se mai duc, zău că nu ştiu!!!

Noi ne-am bucurat mult pentru că deşi pe plăcuţe scria că faci 2 ore dus, 2 ore întors, noi am reuşit să facem 1 h 40 la urcare şi 1 h 20 la coborâre, de unde rezultă NU că noi suntem rapizi, ci că timpii sunt umflaţi ca să corespundă şi pentru nişte oameni care eventual urcă pentru prima dată pe munte şi nu sunt antrenaţi sau vin cu copii, etc, genul de oameni care se întâlnesc des pe aici. Mie chiar îmi convine să fie daţi timpii aşa, la fel ca în Apuseni de altfel.

Cum ziceam, intrând din nou în punctul de informare ca să întreb de drumul DJ 155F, am sesizat că pereţii sunt tapetaţi cu nişte imagini mortale cu masivul Ceahlău. Una dintre ele este aproximativ imaginea de mai jos, pe care am făcut-o şi noi după ce am plecat de aici, şi asta pentru că m-a dus capul să întreb de unde e făcută. :D

Aşadar, plecând de la Durău, ne-am înscris pe drumul spre casă, însă până acolo mai vroiam să facem câteva opriri, adică în locuri de belvedere ca să pozăm lacul Bicaz (nici nu ştiu dacă să îi spun Bicaz sau Izvorul Muntelui, aşa cum îl găsesc de fapt peste tot) şi la barajul Bicaz. Deşi drumul DN 15 pare că merge pe malul lacului, de fapt nu există multe puncte din care chiar se vede lacul din cauza copacilor sau în care chiar poţi opri maşina. Am mai oprit noi cam în 2 locuri, însă cel mai bun loc de belvedere asupra Ceahlăului şi a lacului este undeva pe lângă localitatea Rugineşti. Venind ca noi, dinspre Nord spre Sud, o să remarcaţi la un moment dat pe partea dreaptă un refugiu - popas amenajat, cu borne galbene şi băncuţe de lemn. Nu prea aveţi cum să-l rataţi. E un loc genial, unde abia m-am oprit din a face zeci de poze. Btw, ştiaţi că lacul Izvorul Muntelui e cel mai mare lac artificial din România?

În prim plan este Izvorul alb, care cred că e un sat dar habar nu am.. nu prea am găsit informaţii... Oricum, super fotogenic! 

Mai departe am mai oprit la Portul Bicaz, unde se află şi un hotel plutitor, la care chiar am văzut că se ducea lumea cu valize. Cred că e interesant, dar nu m-aş caza în zona asta nici să mă baţi. Pentru a ajunge din DN la port se coboară pe o stăduţă plină de maşini parcate şi pe o parte şi pe alta, pe care dacă te întâlneai cu altă maşină era jale. Şi asta pentru că parcarea din port era full. De-a lungul acestei străduţe sunt căsuţe de lemn pentru cazare, care în mod normal m-ar tenta dar aici au fost primul semn de ţigănie. Erau cel puţin 2 căsuţe de la care se auzeau manele la maxim în timp ce oameni îşi făceau calmi grătarul. Jos în port sunt o grămadă de tarabe cu prostioare... ce să mai... o adevărată varză, daaaaar care e foarte mult compensată de faptul că este totuşi un loc foarte frumos, iar noi am prins o vreme extrem de bună. Păcat totuşi că nu am ajuns aici în timpul săptămânii.

O ultimă oprire am mai făcut la baraj, unde la fel nu prea aveai unde să laşi maşina. Dar na...era duminică deci ce poţi să ceri...

Vedere de pe Barajul Bicaz

Ei şi de aici.... s-a cam terminat vacanţa noastră şi turul României. Dar nu aşa... cu una cu două. După ce am trecut de Piatra Neamţ şi Bacău, am intrat pe E85, drumul pe care aveam să încep să îl urăsc mai mult ca orice drum din ţara asta. Mai mult chiar şi ca cel mai infect drum din România. Ăsta n-are gropi, e chiar ok. Nu de asta am ajuns să-l urăsc, ci pentru faptul că are 1,8 benzi. Cine a fost pe acolo ştie la ce mă refer. Are o bandă... şi încă una, dar pe care nu poţi să stai şi tu ca omu în mod normal, şi să mergi liniştit. Nu, e banda pe care te dai când vine unu din spate şi îi dă mai tare decât tine, dar nu încapi cu totul pe ea. Şi oricât de naşpa ar fi asta, şi mai naşpa e când eşti TU ăla care îi dă mai tare şi trebuie să depăşeşti pe cineva, şi niciodată nu o să poţi din cauza lui să stai doar pe banda ta şi muşti şi din banda de pe sensul opus, pe care dacă se găseşte cineva care eventual depăşeşte la rândul lui pe unu care merge mai încet pe pseudo-banda întâi, atunci să vezi distracţie.

În viaţa mea nu am fost mai stresată pe un drum, nici măcar când am condus în afară. Sunt această presiune, dar mai ales pentru că mă omora gândul că mai facem o mie de ani până acasă, la puţin timp după Bacău, ce m-am gândit eu.... Hai să-i dau mai tare un pic, ca să ajungem cât mai repede acasă că nu mai suport. Ce înseamnă mai tare? Înseamnă că pe bucata de 90 merg cu 100 iar în localităţi, pe unde de regulă merg cu 60... ce m-am gândit eu... eh, merg şi eu cu maxim 70, risc, ce poate să se întâmple mai mult decât să iau o amendă?

Well... note to self, având în vedere că de 2 ori m-am urcat în viaţa mea în autobuz fără bilet şi de 2 ori a fost prinsă, cred că era cazul să îmi dau şi singură seama că atunci când îmi punea în gând să sar calul cu viteza, o să iau amendă.

Nu că toată viaţa mea de şofer n-am încălcat o mie de reguli, dar de data asta am făcut-o intenţionat şi cu un motiv total stupid (mă plictisesc şi vreau să ajung mai repede acasă) şi în plus de asta nici nu sunt în stare să fiu atentă la cei ce îmi dau flashuri din sens opus. De regulă îi văd. De data asta... se pare că la ieşirea din Râmnicu Sărat nu eram preocupată decât să ies mai repede din oraş ca să accelerez şi mai tare. Ups!

Faza e că sunt sigură că aveam chiar peste 70 la oră dar probabil că i-am fost simpatică poliţistului, care a fost foarte amabil şi mi-a pus doar 70 pe procesul verbal, drept pentru care amenda nu a fost decât 140 de lei, adică 70 dacă plăteam în 48 de ore.

Daaaar, ca să vedeţi ce şofer model sunt eu, asta e prima dată când "iau puncte". Şi e doar a doua amenda din viaţa mea, prima fiind pentru o parcare neismţită pentru care şi eu mi-am fi dat amendă. Ups again! Dar pe vremea aia nu erau puncte.

Morala: lăsaţi-o-ncolo de viteză şi nu vă mai grăbiţi, că tot acolo ajungem cu toţii. Da mai bine e parcă dacă ajungem mai încolo, nu? Şi nu din mâna noastră...

Cam aşa am încheiat noi Turul României de anul ăsta. Am ajuns până la urmă acasă... un pic mai târziu decât aş fi vrut dar.. asta e... n-a fost sfârşitul lumii... am decis că nu mai merg pe drumul ăla nici să mă baţi (deşi 3 săptămâni mai târziu n-am avut de ales, o sa vedeţi de ce)... şi  am concluzionat că am avut, din nou, o super vacanţă şi că din fericire am reuşit să vedem o mulţime de lucruri superbe din România, cu care ne putem mândri (noi ca popor mă refer). A fost o adevărată reuşită pentru mine chiar dacă am rămas cu o restanţă în Ceahlău, dar nu-i nimic, o să vină el şi weekendul perfect în care o să explorăm şi Ceahlăul.

Până atunci, mai am să vă povestesc o grămadă de alte weekenduri petrecute pe la noi vara asta, precum şi weekendul prelungit din Dolomiţi. Dar toate la rândul lor. Revin săptămâna asta cu cifrele Turului României 2011. Întrebări? Nemulţumiri? Sugestii?

Traseul cu maşina în ultima zi:


Vizualizare hartă mărită

Desfăşurător:

09:20 Intrare pe traseu din Durău
10:15 Poiana Viezuri
11:00 Cascada Duruitoarea
12:40 Înapoi în Durău

Citeşte articolul anterior din Turul României 2011: Ziua 15 - Concediul nostru de o zi la Durău
.... sau vezi articolul final cu tot itinerarul, cifre, cheltuieli şi un videoclip cu cele mai frumoase momente.

…sau mergi la lista cu toate articolele din această serie.