Turul României '11: Ziua 10 - Mocăniţa din Maramureş

Ziua 10, luni, 25 iulie 2011: Vişeu de sus - Borşa: 25 km

Utile:
Preţuri Mocăniţă: Vara: 45 lei / adult, 32 lei / copil, gratuit pt copii sub 6 ani
Primăvara şi toamna: 41 lei / adult, 28 lei / copil
Program: 28 aprilie - 30 octombrie + trenuri speciale de Paşte, Crăciun şi Revelion
Mocăniţa pleacă la ora 9 din Vişeu de sus şi se întoarce vara la 15:30, în rest la 14:30.
Mai multe detalii pe: www.cffviseu.ro

Povestea:

Nu poţi să vii în Maramureş şi să nu te intereseze deloc Mocăniţa. Măcar să-i dai târcoale...aşa... :)

În ultima vreme mi se părea că se crease aşa un fel de aură de poveste în jurul Mocăniţei, citisem câteva articole şi am zis hai frate să ne dăm şi noi să vedem care e toata faza. Chiar dacă biletul e cam scump..

Ştiind că Mocăniţa se înfiinţează în gară pentru plecare la ora 9, ne-am trezit noi frumos de dimineaţă şi pe la 8 şi ceva deja parcam în parcarea gării. Nu mâncasem, că ne gândeam că mâncăm mai încolo, când face pauză Mocăniţa la capăt şi mai ales pentru că acum puteam mânca gogoşi din gară. Mmmmm.... yummmyyyyy, abia aştept!

În gară era deja ceva agitaţie, multă lume se înghesuia pe peron, dar nici urmă de gogoşile mele. Am zis că leşin. TOCMAI azi, când mă dau eu cu mocăniţa, nu au gogoşi. În viaţa mea nu mi-a fost mai mare poftă de gogoşi!!!!

Şi ce e mai rău... e că aveau gogoşi, dar le-au dat, chiar pe sub nasul meu, unora dintr-un tren special care a plecat înaintea noastră. Nu ştiu ce era aşa special la ei, dar zău că mi-a venit să alerg după tren (şi la cât de repede mergea îi prindeam după 3 paşi) şi să le fur gogoşile! Ruşine!

Şi uite aşa am rămas eu şi cu pofta, şi cu foamea. Am mâncat un corn :|

Dar stai, ce se întâmplă???? A venit Mocăniţaaaaa! Yuhhuuuu! Într-un moment scurt în care s-a arătat o rază de soare (vremea era în continuare cam proastă, ba se şi anunţa ploaie pentru mai târziu) Cristi a fugit şi a reuşit să-i facă o poză din faţă. De ce spun că "a reuşit" de parcă ar fi vreo ceva complicat în a face poze??? O să vedeţi imediat...

Aici trebuie să fac o pauză şi să menţionez ceva amuzant. Eu, în mintea mea de copil, multă vreme am trăit cu impresia că, la cât de unică e calea asta ferată (ultima cale ferată forestieră care încă mai este folosită pentru transportul lemnului) şi Mocăniţa este unică, adică numai una. :P Altfel, de ce îi zice "Mocăniţa" şi nu "o Mocăniţă"? Deci pot să zic că am avut un mic şoc când am aflat că de fapt sunt o grămadă de locomotive cu abur, şi nu e doar o singură Mocăniţă, ci mai multe :P Silly me!

Dar să revenim. Cum a tras mocăniţa în gară, toată lumea s-a repezit să prindă locuri bune. Whaever that means. Toate vagoanele erau cam la fel, aşa că am ocupat 2 locuri care mi-au inspirat mie atunci pe moment feng shui, în orice caz, cu faţa spre sensul de mers, şi ne-am bagat rucascul în care aveam mâncărică, apă şi gecuţe pe jos, sub băncuţă, căci locuri de bagaje nu există.

În acelaşi compartiment cu noi se aflau aşa: un cuplu cam la 30 de ani aflat în vacanţă fără copil, drept pentru care vorbeau numai despre asta între ei şi la telefon cu soacra care avea grijă acasă de copil, un grup de cam 5-6 olandezi cu vârste cuprinse între 35 şi 70 de ani, foarte entuziasmaţi (n-au văzut ei în viaţa lor aşa ceva), şi un cuplu cam la 35 de ani din care el era foarte enerva(n)t de entuziasmul olandezilor, exteriorizat la un nivel sonor probabil un pic cam mare pentru el.

All in all ne-am înţeles cu toţii just fine până la urmă. Eu la orice curbă scoteam capul + jumate de corp afară pe geam ca să fac poze cu locomotiva fumegândă, iar după ce apăsam frenetic şi total la întâmplare pe declanşator de vreo 100 de ori, enervantul de care vă ziceam, care era în spatele meu (drept urmare capul meu i-ar fi stricat total poza) mă întreba dacă nu îl las şi pe el să facă nişte poze. La care eu evident îi spuneam ca o doamnă ce sunt: mais bien sur, chiar vă rog, vai dar mă scuzaţi! În gândul meu: treaba ta, eu deja am prins aburul în cele mai bune ipostaze, trenul a făcut deja curba... da tu chinui-te şi fă şi tu nişte poze, ca să nu zici că nu te-am lăsat, da oricum n-o să-ţi iasă mare lucru! Muahahahaha! Ce să-ţi fac dacă nu eşti pe fază? Trebuie să recunosc totuşi că eram în avantaj: eu aveam 53 de kile, el de vreo 3 ori pe atâta. Normal că eram mai sprintenă :P

Mocăniţa merge pe Valea Vaserului, drept urmare în permanenţă apa este la doi paşi de calea ferată. Se spune că Valea Vaserului este o zonă foarte sălbatică, o zonă împădurită enormă, fără nicio cale de acces în afara acestei căi ferate şi complet izolată, cu animale sălbatice...bla bla bla.

Că e sălbatică nu neg, că vorba aia, e în Munţii Maramureşului, în care dacă există 2 trasee marcate e mare lucru, dar în rest .. nu ştiu ce să zic. Prima parte a călătoriei se face pe o bucată destul de mare printre case, deci... unde e sălbăticia? La fel, un drum de acces, desigur, neasfaltat, însoţeşte calea ferată destul de mult. Abia de la jumătate încolo ne îndepărtăm cu adevărat de civilizaţie. Şi e, recunosc, destul de frumos.

Pe scurt, traseul Mocăniţei este cam următorul:

- pe drum opreşte 1 dată ca să alimenteze locomotiva cu apă. Pauza este de cam 10-15 minute, timp în care lumea face următoarele: merge la toaletă, stă la coadă la cafea, pe care o servesc angajaţii CFF dintr-un vagon, se înghesuie să facă poze cu Mocăniţa şi explorează împrejurimile. (poze mai jos)

- după 2 ore de mers ajunge la capăt, staţia PALTIN. Desigur, nu e capătul căii ferate, nici măcar la jumătate, dar până aici plăteşti cei 45 de lei, sau mă rog, jumate din ei. Aici se stă cam 1 oră jumate. Angajaţii CFF se instalează la un foişor şi încep să facă de-ale gurii: grătare, cârnaţi... din astea... lejere... Dacă n-ai chef să dai bani pe asta, poţi desigur să vii tu cu pacheţelul în gentuţă şi să-l mănânci liniştit la o bâncuţă. Sunt o grămadă. Băncuţe vreau să zic.

- în timp ce tu mănânci, ăştia se chinuie din greu să facă manevrele de întoarcere pentru Mocăniţă. Mai întâi pleacă în spume cu vagoanele în cârcă, pe urmă se întoarce locomotiva singură de nebună (presupun că după colţ au desprins-o de vagoane), pe altă şină, evident (dar să nu vă imaginaţi că e şi întoarsă cu faţa în cealaltă direcţie) şi pe urmă, după ce am ameţit de tot, se uneşte nu mai ştiu cum la loc cu vagoanele. Atunci m-am prins şi că era cazul să fac toate pozele la dus, pentru că la întors 1 la mană locomotiva e cu fundul în faţă, dacă înţelegeţi, şi 2 la mână e lăsată să curgă la vale, deci abur... not so much.

- după manevre se pleacă de la Paltin înapoi spre Vişeu. Dacă nu le-aţi văzut la dus, pe drum se află următoarele atracţii: o pepinieră (chiar interesant de văzut de aproape) şi nişte urme din al doilea Război Mondial, mai exact 2 găuri în stâncă, care culmea sunt şi una în faţa celeilalte şi tre să faci capul girofar ca să le vezi pe amândouă în acelaşi timp: pe o parte e o gaură de acces cu grilaj, unde a fost cică un spital militar, şi pe partea cealaltă e o gaură într-o stâncă, unde cică era depozit de muniţie. Interesant, n-am ce zice.

Şi acum să revenim. Ne dăm noi jos la primul popas al Mocăniţei pentru alimentare, şi ....ce să facem .. ce să facem? Unii intelectuali dintre noi au treabă nene, nu aşa.

Ei, dar ce avem aici.... o bolostâncă!!! Trebuie neapărat să ne urcăm pe ea, cu orice preţ!!!!

Două minute mai târziu: mda, am examinat apa stând cocoţat pe stâncă... acu ce dracu să mai fac??? Ei, nu contează, oricum sunt cel mai jmecher de aici de pe bolostâncă!

Meanwhile, în faţa Mocăniţei... să fii tâmpit să speri mai mult de 3 minute că toate lumea chiar se va da la o parte ca să faci tu o poză doar cu locomotiva...

Aşa că după 3 minute în care m-am enervat, bineînţeles că nu pot să fac poze, m-am lăsat la mâna mea şi am început să fac poze la caterincă, nu de alta dar muuulte specimene sunt în jur....

Exemplu de echipament obligatoriu pentru ziua în care te dai cu Mocăniţa. V-aţi notat, da?

Într-un final apoteotic, după ce am aşteptat trei mii de ani să se plictisească lumea şi să facă orice altceva decât să sufoce locomotiva, am reuşit să fac şi eu o poză, din lateral evident, că altfel nu aveam cum. Observaţi un specimen suit pe Mocăniţă pe partea cealaltă?

În sfârşit ne urnim din loc. Toată lumea stă evident la geam, cu degetul pe butonul aparatului. E o luptă, vă zic!

Momentul în care ajungi la Paltin e singurul în care, dacă nu cumva mori de foame, poţi sta la pândă pentru nişte poze cu Mocăniţa.

Momentul în care pleacă ea în spume nu trebuie ratat! Atunci lumea nu prea e pe fază (deja îşi îndeasă ceva mâncare sub nas) şi poţi să fugi de nebun pe acolo ca să încerci să prinzi momentul în care scoate abur :)

Tot ce reuşeam eu însă să prind cel mai bine era un nene în roşu care să moară Gibilan dacă nu se băga în toate pozele mele ca musca  în .... vacii de zici că făcea intenţionat. Era special omu....

Mocăniţa singură pe  şine

Cam aşa arată un vagon

Pe drumul de întoarcere, care a durat tot 2 ore, am făcut următoarele:

- m-am belit la o mare iritaţie de pe mana mea care a apărut brusc şi de nicăieri chiar din momentul în care s-a pornit mocăniţa, şi care se făcea din ce în ce mai mare, provocată probabil de o înţepătură de păianjen invizibil sau ceva, nu de alta dar alta explicaţie nu am găsit. Şi cum eu sunt cu alergiile, mă uitam cam disperată văzând că se măreşte zona afectată şi noi urma să mergem 2 ore cu trenul ăsta oleacă mai rapid decât melcul prin mijlocul pustietăţii. Locul ideal în care vrei să te afli când ai o reacţie alergică. În fine, până la urmă n-am păţit nimic.

- am moţăit vreo 1 oră cu capul căzându-mi sacadat (măcar nu mi-au curs bale) asta în primul rând pentru că ieşise soarele în sfârşit (dimineaţă unde erai????) şi ne toropea pe toţi. 

- am mai încercat să fac câteva poze dar nu ieşea nimic spectaculos. Cum ziceam, pozele trebuie făcute pe drumul de dus.

La sosire înapoi în Vişeu de sus am apucat să facem două poze cu locomotiva frumoasă şi sclipitoare expusă în gară după care au năvălit iarăşi nişte specimene care fuseseră cu noi cu mocăniţa şi nu se dădeau băi nene să fac şi eu o poză nici dacă mă puneam în fund şi urlam de nebună. Se căţărau pe săraca locomotivă, se pozau cu ea.. da ce nu-i făceau... Aşa că după ce m-am lămurit că nu mai am nicio şansă după cele 2 poze... 

..ne-am urcat în maşină şi am plecat spre Borşa.

Ca paranteză, cel mai tare mi s-a părut că după ce am revenit din această vacanţă şi am scris pe Viajoa pe unde am fost, am primit mail de la Aliceee că şi ea a fost exact în aceeaşi zi, exact cu aceeaşi Mocăniţă. :P Păcat, mi-ar fi plăcut să ne conversăm :) Da, mică e lumea, nu? :)

La Borşa am căutat cu ajutorul indicatoarelor Complex Borşa Turism, unde am rămas pentru următoarele 3 nopţi, o premieră pentru noi, pentru că de mult nu mai stătusem mai mult de 1 noapte într-un singur loc. Aici ar fi muuulte de spus, dar cred că o să las pentru articolul următor :)

Va urma.

Citeşte articolul anterior din Turul României 2011: Ziua 9 - Mânăstirea Bârsana, Sighetul Marmaţiei şi Cimitirul Vesel

....sau citeşte articolul următor din Turul României 2011: Ziua 11 - Prima porţie de Mânăstiri din Bucovina

…sau mergi la lista cu toate articolele din această serie.