Turul Romaniei '11: Ziua 3: Lumea Pierdută şi Cetăţile Ponorului

Ziua 3, luni, 18 iule 2011: Traseu în Munţii Bihor

Cabana Cetăţile Ponorului (1079 m) - Platoul Carstic Lumea Pierdută (~1250 m) (cruce galbenă - 1 h)

Retur pe acelaşi drum de la Avenul Pionierilor până la intrarea în traseul spre Cetăţile Ponorului (1 h)

Parcurgerea circuitului Cetăţile Ponorului prin doline, pe punct albastru, cu întoarcere pe punct galben (2h 45)

Durată totală cu tot cu pauze: 5h 15

Atenţie! Nu cunosc exact diferenţele de nivel pe circuitul pe care l-am făcut în Cetăţile Ponorului însă este un traseu pentru turişti experimentaţi, cu urcuşuri abrupte, cu coborâri abrupte, destul de delicate pe grohotiş, cu porţiuni periculoase de coborâre pe stâncă, pe lanţuri şi cabluri, care necesită experienţă. Nu-l subestimaţi!

Surse de apă: la Izbucul Rece; în Dolina 1 din Cetăţile Ponorului

Ziua aceasta era rezervată doar pentru Lumea Pierdută, dar dinainte de plecare mi-am dat seama că vom avea timp berechet şi că mai bine facem astăzi şi Cetăţile Ponorului, fără Balcoane, în loc să facem mâine Cetăţile Ponorului şi Circuitul Galbenei, traseu care ar fi fost foarte lung. Deci am echilibrat cumva zilele.

Cu vremea am avut super noroc, şi se anunţa bună şi a doua zi, aşa că nu aveam grija asta.

Am plecat de la cabană pe la ora 10, de unde am mers un pic în direcţia Glăvoi pe drumul forestier, şi în 3 minute am ajuns la bifurcaţie. Aici găsim următoarele indicatoare:

Noi facem dreapta, tot pe drum forestier, în direcţia Padiş pe triunghi roşu, însă acest traseu va părăsi curând drumul forestier, spre stânga. Noi mergem mai departe pe drumul forestier timp de 20 de minute, până când pe partea dreaptă apare crucea galbenă care ne va duce spre Lumea Pierdută.

Această denumire este de fapt cea care m-a intrigat din prima şi m-a atras să fac acest traseu. Lumea Pierdută este de fapt un platou carstic împădurit, care ascunde în subteran o imensă reţea de galerii active, trădată la suprafaţă doar de prezenţa unor doline mascate de vegetaţie. Noi vom vedea astăzi Avenul Gemănata, Avenul Acoperit şi Avenul Pionierilor. Avenul Negru, deşi în trecut era cel mai frumos aven din România, a fost mutilat de nesăbuinţa forestierilor, care au aruncat în el mari cantităţi de lemne. Am întrebat de domnul cabanier de la Cabana Cetăţile Ponorului dacă se mai merită să mergem până la Avenul Negru şi ne-a spus că nu, aşa că ne-am limitat doar la cele 3 avene de mai sus şi ne-am întors pe acelaşi drum.

Definiţia populară a unui aven este o peşteră verticală.

Revenind, acolo unde apare crucea galbenă spre Lumea Pierdută este Izbucul Rece.

De aici, dacă staţi prost cu apa, alimentaţi. În continuare începe un urcuş destul de abrupt, mai întâi pe o potecă îngustă şi apoi pe un drum de maşină de lemne, care durează cam 20 de minute, şi ne duce la o ramificaţie. La dreapta este Avenul Gemănata, şi la stânga Avenul Pionierilor şi Avenul Acoperit.

Distanţele între avene sunt foarte mici şi se parcurg foarte repede. De la bifurcaţie, în 3 minute a ajuns la Avenul Gemănata. Aici am înţeles pentru prima dată că "o aşa mare grozăvie" ca avenele nu se poate prinde în poze normale. Poate cu un fish eye aş fi prins mai mult, dar la fel, nu se compară cu ce vezi la faţa locului.

Avenul Gemănata se numeşte aşa pentru că este împărţit printr-o punte naturală, în două cavităţi. Mare atenţie când încercaţi să faceţi poze, să nu vă aplecaţi prea tare pe marginea avenului! Este cu adevărat extraordinar şi impresionant Avenul Gemănata.

A, şi am uitat să spun: pe traseul acesta prin Lumea Pierdută nu am întâlnit niciun om, deci ne-am bucurat singuri de acest colţ incredibil.

Ca să înţelegeţi reţeaua subterană din Lumea Pierdută, la capătul puţului din Avenul Gemănata se ajunge la râul subteran care vine de la Avenul Negru şi iese la Izbucul Rece.

De la Avenul Gemănata ne-am întors la bifurcaţie şi am pornit spre Avenul Acoperit, la care am ajuns în 15 minute.

Acesta nu comunică cu reţeaua subterană dar poate fi explorat cu echipament speo. Din locul în care mă aflu eu cu frontala, cică se poate coborî o verticală de 4 m la liber (eu nu am reuşit să dibuiesc pe unde aş fi putut coborî), după care urmează o galerie orizontală de 20 m (mi-ar fi plăcut să o parcurg...) şi apoi urmează un puţ larg, adânc de 29 m unde echipamentul de verticală este obligatoriu. Desigur, şi nişte surse de lumină mai puternice decât o simplă frontală ar fi necesare....

După încă vreo 5 minute am ajuns şi la Avenul Pionierilor, care însă nu este extrem de interesant.

De aici am făcut cale întoarsă pe acelaşi traseu, ajungând într-o oră la punctul de pornire în traseul Cetăţile Ponorului.

Aici mi-am dat seama pentru prima dată că timpii din această zonă (care btw, este foarte bine marcată şi amenajată) sunt destul de mari şi noi, care niciodată nu alergăm pe trasee şi avem un ritm care nu depăşeşte media, am scos mereu timpi mai buni. Dar faptul că pleci cu impresia că faci mai mult decât o să faci nu este neapărat un lucru rău. Chiar unul bun.

Având în vedere că Cetăţile Ponorului sunt un fenomen carstic unic, şi extrem de ieşit din comun, şi traseele pe aici sunt ieşite din comun. De aceea, dacă vreţi să vă asiguraţi că vedeţi exact ce vreţi şi că nu bălăuriţi aiurea pe acolo pe unde v-or purta traseele, este absolut obligatoriu să aveţi o hartă.

Mai jos am pus traseul nostru prin Cetăţile Ponorului, pe o hartă mărită, care trebuie neapărat consultată împreună cu harta de la început. 

Încă un lucru pe care trebuie să îl ştiţi neapărat despre Apuseni, care este specific lor (nu am mai întâlnit nicăieri aşa ceva) este marcajul dublu concentric, care reprezintă derivaţii, adică trasee care duc doar până la  un dead end, de unde trebuie să te întorci.

Traseul nostru prin Cetăţile Ponorului, privind harta cu nordul în sus, cum e normal, a fost în circuit, prin parcurgerea lui prin doline şi la întoarcere, ocolirea Dolinelor pe punct galben, prin partea dreaptă, aşa cum am indicat şi în harta de mai sus. Noi am ales să facem asta pentru că aveam să trecem a doua zi pe la balcoane, în drum spre Circuitul Galbenei.

Traseul pleacă de pe marginea drumului forestier cu punct albastru şi punct galben, după care se ajunge la o ramificaţie. Noi continuăm pe punctul albastru care duce în doline. În scurt timp lucrurile încep să se împotmolească pentru că tot neamul cu căţel, purcel, copii mici, domnişoare cu săndăluţe am ajuns în punctul din care începe coborârea abruptă, mai întâi pe un fel de grohotiş, şi apoi pe stâncă, cu ajutorul cablurilor, şi le e frică să mai înainteze. Mai bine aşa decât să pornească şi să rămână blocaţi mai jos.

Din nou, Apusenii m-am surprins, pentru că deşi sunt nişte munţi mici ca altitudine, ascund nişte trasee cu lanţuri chiar dificile, care nu trebuie subestimate. Cu puţină atenţie am ajuns la baza Marelui Portal, care este foarte impresionant.

Aici ne aflăm în Dolina I, unde se găseşte izbucul din imaginea de mai jos. Un pic nedumerită, pentru că aici se află şi un portal micuţ, nu ştiam exact pe unde se ajunge de aici în Dolina II. Văzând urcarea abruptă şi semnul de derivaţie de pe un perete din dreapta, am bănuit că acela e accesul spre Dolina II, dar nefiind sigură şi anticipând că va fi dificil de coborât pe acolo la întoarcere, l-am trimis doar pe Cristi să investigheze :) şi eu nu am mai urcat. 

Într-adevăr, acolo era Dolina II, care, din pozele pe care le-a făcut Cristi, este înconjurată de nişte pereţi foaaarte înalţi. Mai degrabă mi-am dat seama de asta şi a doua zi, privind de sus în jos, din balcoane.

Din Dolina I, pentru a ajunge în Dolina III trebuie urcată această scară. Atenţie să nu o rataţi. La coborâre se vede săgeata spre stânga, dar când urcaţi înapoi din Dolina I, o puteţi rata.

După această scară urmează o urcare foarte abruptă (n-aş vrea să trebuiască să cobor pe acolo vreodată!) însă din fericire este destul de scurtă şi în maxim 15 minute ajungem în Dolina III:

Şi aici există un portal în care puteţi coborî un pic (mai mult ca să vă răcoriţi :) dar nu duce nicăieri. Am înţeles că totuşi ar fi o legătură subterană între Dolinele I şi III dar poate fi parcursă doar de speologi cu echipament adecvat, când apa nu este foarte mare.

Din Dolina III am pornit mai departe, ajungând într-un punct în care punctul albastru se reîntâlneşte cu cel galben. Traseul însă ne-a mai rezervat nişte surprize, cum ar fi acest chip de om închipuit :)

sau o altă coborâre abruptă pe grohotiş printre stânci, la care nu ne aşteptam.

Din Dolina III şi până la finalul traseului am făcut cam 1h 15. Desfăşurătorul complet îl găsiţi la finalul articolului.

Noi de aici am mers iar la cabana Cetăţile Ponorului să ne recuperăm maşina şi, cel mai important, să mâncăm! :)

După un papa bun am plecat spre Glăvoi, care e la doar 1 km depărtare. Am ales zona aceasta pentru aceste 2 nopţi pentru că de aici se ajungea mai repede la Cetăţile Ponorului şi în Circuitul Galbenei, spre deosebire de zona Padiş, care e la o oră depărtare. Nu ştiu de ce unii aleg să campeze sau să se cazeze acolo, dar mie aici mi s-a părut cel mai convenabil.

Din drumul principal forestier trebuie găsit un "drum" lateral bun pentru a coborî cu maşina undeva unde poţi pune cortul. Şi pentru că mie nu prea îmi place acest tip de offroad cu maşinii, am campat destul de aproape de drumul forestier, dar destul de departe de locurile aglomerate, undeva unde nu mai erau alte corturi.

Aceasta este zona Glăvoi: 

Spre deosebire de ce chestii naşpa auzisem de locul ăsta, noi se pare că am avut noroc, pentru că nu a fost deloc gălăgie şi nici agitaţie, fumăraie, etc...

După ce ne-am instalat frumos cortul nostru, fiind încă devreme, ne-am dus undeva la umbră să citim, tolăniţi pe sacii de dormit. După asta am mers să explorăm un pic zona şi am rămas mască. Aici sunt nu 1, ci 2 terase!!!! Terase unde poţi mânca de la ciorbă până la desert, la preţuri super mici! Nu mi-a venit să cred!! Şi noi care credeam că a doua zi tre să mergem iar la Cabana Cetăţile Ponorului să mâncăm. Da de unde! Aici aveam şi de unde alege! 

Am văzut în plus şi chioşcul cu dulciuri, şi panoul cu informaţii, unde am reuşit să fac nişte poze cu descrierile unor trasee, care mi s-au părut foarte utile, având în vedere că au un fel de profile track, şi vezi cât urci şi cât cobori, pe ce distanţă, etc. Dacă vă interesează, le postez aici (scuzaţi încadrările):

În plus, aici la Glăvoi există un izvor abundent de unde puteţi lua apă şi, pentru cei rezistenţi, puteţi merge în slip şi vă puteţi şi spăla. Chiar lângă izvor este şi un refugiu, însă care nu este pentru turişti ci pentru salvamont. Nu sunt mereu acolo dar i-am văzut de vreo 2 ori, cu tot cu maşina lor de intervenţie. Erau 2 băieţi şi o fată, şi sunt nu numai salvamont ci şi salvaspeo, având în vedere abundenţa peşterilor, galeriilor, avenelor, etc. din zonă.

Noi, după ce am făcut turul zonei, am mers înapoi să mai citim. La un moment dat Cristi zice: mai parcă aş bea o bere. Hmmm... eu parcă aş vrea o clătită.

Aşa că s-a dus la una din terase, dar s-a întors doar cu berea fiindcă din păcate domnul de acolo i-a zis că nu mai are lapte. Eh, nu-i bai.

Vreo 15 minute mai târziu, ce credeţi că se întâmplă. Nenea venise în direcţia noastră şi ne căuta să ne întrebe dacă mai vrem clătite. Nu mă întrebaţi cum de ne-a găsit printre toate corturile alea şi cu atâţia oameni pe acolo dar mi s-a părut super tare! Şi până la urmă am şi mâncat clătită :)

Oamenii ăia mi s-au părut extraordinari. Cred că sunt oameni care locuiesc iarna în satele de mai jos şi vara vin aici şi servesc turiştii, trăind în nişte condiţii nu chiar extraordinare (acolo nefiind curent, apă caldă iar locul în care dorm ei sunt mai degrabă nişte coşmelii decât nişte cabane) însă ei păreau super fericiţi, calmi şi relaxaţi şi se purtau extraordinar cu turiştii. Aşa ceva chiar m-a impresionat!

După o zi aşa frumoasă, am mers la nani odată cu lăsarea soarelui şi am adormit buştean. Peste vreo 2 ore însă, aproape de miezul nopţii, mă trezesc nişte zgomote. Nu e muzică, nu e gălăgie, e un animal. Un animal care mănâncă ceva lângă cort.

Va urma.

Desfăşurător (a se consulta cu harta):

10:08 Plecare de la Cabana Cetăţile Ponorului

10:11 Am ajuns la intersecţia de drumuri forestiere

10:30 Intrare pe cruce galbenă spre Lumea Pierdută

10:50 Am ajuns la bifurcaţia spre Avene

10:53 Avenul Gemănata

11:20 Avenul Acoperit

11:29 Avenul Pionierilor

12:27 Inceputul traseului spre Cetăţile Ponorului

12:32 Despărţirea punctului galben de punctul albastru

12:45 La lanţuri spre Dolina I

13:45 Urcare spre Dolina III

13:55 Suntem în Dolina III

14:30 Ne intersectăm în pădure cu punctul galben

15:10 Ieşire de pe traseu în acelaşi punct în care am intrat

Citeste articolul anterior din Turul României 2011: Ziua 2 - spre Apuseni, escală la Cetatea Deva.

...sau citeste articolul urmator din Turul României 2011: Ziua 4 - Circuitul Galbenei.
…sau mergi la lista cu toate articolele din această serie.