De la 0 la 2544 m: De la Podragu spre Moldoveanu


Data: 7 august 2010
Traseu: Cabana Podragu (2136 m) - Şaua Podragului (2307 m) ( – 35 min)
Şaua Podragului – Şaua Orzănelei (  – 2h 30)
Şaua Orzănelei – Vf. Viştea Mare (2527 m) (  – 45 min)
Vf. Viştea Mare – Vf. Moldoveanu (2544 m) (  – 20 min)
Retur pe acelaşi traseu:
Vf. Moldoveanu – Şaua Podragului (  +  – 2h 45)
Şaua Podragului – Cabana Podragu (2136 m) ( – 25 min)

Durata totala: 8 h

Diferenta de nivel: + 670 m, - 670 m

Lungime: ~ 14 km

Surse de apă: nu există! Alimentaţi de la cabană pentru toată ziua.

Continuarea turei începute aici.

Dimineaţă ceasul a sunat pe la 7. Big day ahead! Mi-am amintit imediat că toată noaptea a tunat şi a fulgerat şi eu, dormind cu faţa la geam, mă simţeam de parcă îmi băga cineva un bliţ în faţă over and over again. A fost furtună serioasă dar cu toate astea nu pot să zic că nu am avut un somn liniştitor. Căldurica din sacul de dormit şi faptul că eram la adăpost pe o vreme ca asta m-au ajutat să mă odihnesc bine.

M-am gândit totuşi, după ce m-am trezit, la toţi cei care eram în cortul lângă lac, şi nu numai, sau la cei din adăposturi, care nu cred că au dormit prea mult în noaptea aia. Un motiv în plus să mă bucur că nu am venit cu cortul.

Cu toate că după o aşa noapte ar fi fost foarte posibil ca vremea să fie în continuare rea, nici prin cap nu mi-a trecut acest gând, nici pentru o secundă. Asta poate şi pentru că m-am trezit tot cu faţa la geam şi am văzut că cerul este chiar senin. Asta e un semn bun! Aşa că am sărit repede din pat şi am început pregătirile.

Am coborât, am mâncat o omletă bună, am băut un ceai şi la ora 8 fix eram gata echipată la uşă, pregătită de drum.

După ce am ieşit din căldare, în Şaua Podragului, am "făcut stânga", urmând cuminţi direcţia indicatorului spre Vf. Moldoveanu, aşa vechi şi ruginit cum era el.

Prima porţiune de drum merge pe sub Vârful Tărâţa şi ocoleşte Podul Giurgiului, astfel că nu vedem deloc Trapezul Viştea - Moldoveanu încă. Însă în curând ajungem într-o primă şa, de unde schimbăm macazul şi avem şi o vedere clară a traseului pe care urmează să-l parcurgem. 

Este chiar uimitor cum e "agăţată" potecă pe sub Vârful Corabia. Pare că sfidează vreo lege fizică, ceva, dar de fapt, totul pare apoi extrem de natural.

Fiind pregătiţi dinainte, ne mulăm repede pe coborârea şi urcarea pe care le văzusem dinainte şi ne bucurăm din când în când de momentele de soare.

Este foarte ciudat, uneori pare foarte întunecat şi noros, şi alteori rânjim repede la aparat pentru că suntem inundaţi de o "grămadă" de soare. :) E super linişte peste tot, şi niciun alt suflet nu hoinăreşte pe aici în afară de noi. O fi sâmbătă, dar e prea devreme ca potecile să fie aglomerate.

Înaintăm uşor pe creastă şi în scurt timp ne prindem de ce nu vedem trapezul. Pai cum să-l vedem când e tot ascuns de un singur nor imens, care pare efectiv agăţat în cele două vârfuri, şi nu vrea să se dea plecat nici în ruptul capului?

Eu merg însă liniştită, cu speranţa în suflet că va pleca. Nu vezi că e super soare aici? :)

 Pe la 10 jumătate ajungem aproape de Şaua Orzănele, ultimul popas înainte de urcuşul pe Viştea Mare, de care toată lumea mă speriase în prealabil.

Pe acolo trebuie să urcăm noi? Păi... nici nu văd unde se termină! Unde ne duce potecă? În nori??

Oh look! Pretty floweeeers! Hai să stăm un pic aici.

În Şaua Orzănele nu e foarte mult loc în care pot face popas prea multe persoane. Am găsit un loc în care să ne odihnim oasele înainte de cea mai grea urcare pe ziua aia, dar nu m-am putut abţine să nu mă aşez un pic mai aproape de marginea de pe care pot admira Hârtopul Urşilor, valea care se naşte sub picioarele mele.
Aici ne întâlnim cu un om. Singur singurel, şi e şi străin. Ne salută şi merge mai departe şi ne uităm la el cum începe să urce spre Viştea. După pauză, ne vine şi nouă rândul să ne urnim din loc şi să începem urcarea.

Pe unde-o luăm? Că nu văd capătul...? Pai... urmăreşte şi tu marcajul de pe bolostâncile astea...

Am mers cu capul în nori, fără să vedem niciun vârf o vreme bună de timp, cam 30 de minute. În jos părea că se mai eliberează şi vedem că suntem urmaţi din aproape de un grup tare gălăgios de oameni foarte ciudati.  Great! Visul nostru de a ajunge pe vârf pentru câteva momente de linişte e spulberat...

Sus pe Vârful Viştea Mare tronează doar un stâlp pe care sunt montate două indicatoare. Unul este cel de mai sus, pe care este înscris doar într-un mic pătrăţel textul care anunţă că eşti pe un vârf. Mi se pare total nedrept pentru săracul Viştea Mare, al treilea vârf ca înălţime din ţară, că nu are şi el o plăcuţă de vârf pe măsură.. Păcat...

Dar gândul îmi zboară imediat când văd al doilea indicator de pe stâlp. 15 minute? Doar atât să mai fie, după atâta timp? 

Aici Cristi intră în vorbă cu domnul cu care ne salutasem mai devreme. E din Austria parcă şi ne spune că a fost şi cu un an în urmă aici şi tot aşa ceaţă era. Îi era teamă de Spintecătura Moldoveanu, dar încet încet a trecut de ea şi a ajuns pe Moldoveanu, dar nu a văzut nimic. Anul ăsta a zis că nu se mai merită chinul prin spintecătură dacă tot aşa ceaţă e, aşa că a început să coboare după ce şi-a luat la revedere de la noi.

Marele hop nu a fost urcarea pe Viştea ci, într-adevăr Spintecătura. Peste tot pe unde citisem scria că trebuie să avem foaaarte mare grijă, pentru că destul de periculos. Îmi lăsase impresia că nu e de joacă şi nici nu sunt lanţuri sau cabluri, aşa că suntem doar noi şi stânca. Nu găsisem nici poze cu acest pasaj, deci nu ştiam la ce să mă aştept.

Spintecătura este un V (care se vede mai jos, în pozele cu trapezul) în care trebuie să cobori, după care să urci.

Fiind şi ceaţă, am coborât foarte uşor, cu atenţie la fiecare pas. Din nou, este un pasaj în care nu trebuie deloc să ne grăbim. Graba strică treaba! Sunt suficiente prize şi locuri de pus piciorul, aşa că nu trebuie decât atenţie şi imediat se termina coborârea. 

Prima parte de urcare este un pic dificilă, dar când te prinzi de unde trebuie să începi căţărarea, apoi nu mai e deloc greu. Fiind ceaţă, din păcate nu prea am reuşit să fac poze din care să se înţeleagă mare lucru...  Asta e chiar cea mai bună:


Însă câţiva paşi şi.... this is it! We made it! Yuhuuuu!
Pe vârf mai sunt doar câţiva oameni. Vreo 2 băieţi, grupul gălăgios şi un cuplu la vreo 45-50 de ani, care ne-a rugat să le facem o poză, pentru că nici nu-şi închipuiam că o să ajungă până aici şi nu au luat aparatul.

Încerc să ignor gălăgia şi să mă bucur de moment. Plăcuţa e aşa de sus încât trebuie să ţopăi de bucurie ca să mă apropii de ea :)
Alexandra Rosu

"Opreşte Doamne clipa cu care măsori eternitatea" Lucian Blaga

Acum, după ce au trecut 5 luni de atunci, mi-aduc încă aminte clipele petrecute pe vârf. Nu am reuşit să rămânem singuri nici o clipă, chiar dacă eu mi-am dorit foarte mult să mă bucur în linişte, chiar dacă nu vedeam mai nimic de ceaţă. Până când a plecat grupul gălăgios am mişunat pe acolo ca o furnicuţă. Încercam să fac mai multe poze, să surprind cât mai bine momentul, însă nu cred că mi-a ieşit foarte bine.

Alexandra Rosu
Apoi, după ce a plecat grupul mai mare, am rămas doar noi doi şi încă 2 băieţi liniştiţi, aşa că m-am aşezat un pic pe jos ca să îmi trag sufletul.

Nu puteam să mai aşteptăm mult, pentru că începea să se aglomereze şi oricum nu mai aveam nicio speranţă că norul va pleca şi vom reuşi să vedem vreo ceva.

Pe vârf Cristi a prins un pic semnal pe orange, dar doar pentru un minut, pe urmă când am mai încercat eu, nu am reuşit deloc. Aşa că am plecat uşor înapoi, până la spintecătură întâlnindu-ne cu un grup mai mare de la cabană, care avea să invadeze vârful.

Din nou în spintecătură, pe a doua porţiune, în urcare, încerc să nu greşesc niciun pas

De aici am continuat la fel pe acelaşi traseu ca la venire, aşa că nu are rost să insist prea mult. 
După spintecătură există un punct în care există semnal bun, aşa că aici e momentul prielnic să sunaţi acasă dacă nu aţi reuşit până acum. 
Am vorbit şi eu un pic cu mama (un pic mai mult, ca de obicei :P) i-am spus că sunt bine, că a fost frumos şi că o sun a doua zi pe după-amiază când ajung înapoi la Bâlea, şi pe urmă ne-am văzut mai departe de drum.

Din când în când întorceam capul să mai prindem un pic cu privirea trapezul, ca şi cum ne-ar fi fost uşor să uităm...
Supriza mare şi neplăcută a fost că, cu cât înaintam mai mult, cu cât mi se părea că norul agăţat acolo sus începea să se ridice. La început nu eram siguri.... 

.. dar apoi... n-am mai avut niciun dubiu... :(

A fost trist, mă gândeam doar că dacă mai rămâneam încă un pic, ne-am fi putut bucura de priveliştile unice de pe vârf....

Dar... ce mai puteam face acum... Asta este.. data viitoare poate vom avea parte chiar de cer albastru, aşa cum am văzut în atâtea poze ale altora ca noi care au avut noroc cu carul (ştiţi voi care sunteţi, norocoşilor!! :)))

La întoarcere ne-am oprit un pic şi în sigurul loc de pe această porţiune de creastă în care s-ar putea campa. Şi culmea, are şi o super privelişte în care "încap" o grămadă de vârfuri:

De la stânga la dreapta: Vf. Mircii, Vf. Arpaşul Mare, Vf. Podul Giurgiului, Vf. Podragu şi Vf. Tărâţa. Superb! Ăsta chiar e un loc în care aş putea sta până aş pierde noţiunea timpului...

Am coborât apoi şi am urcat din nou Piciorul Corabiei, şi în scurt timp, ne-am trezit din nou în Şaua Podragului, şi apoi pe coborârea spre cabană, încercând să prindem cât mai frumos oiţele care mişună pe lângă lac.

Chiar cu 15 minute înainte de a ajunge la cabană ne-am întâlnit cu 2 băieţi care urcaseră la cabană din Victoria şi vroiau să ajungă tot în ziua aia pe Moldoveanu. Era ora 16 şi le-am spus că noi am făcut de dimineaţă traseul ăsta şi ne-a luat 8 ore, evident, fără să ne grăbim şi cu pauză mare pe vârf, dar totuşi ....e cam târziu.

Le-am spus că vor prinde întunericul dar aveau frontale şi au plecat mai departe.

Nici nu ajungem bine la cabană, unde se aglomerase rău de tot, şi a şi început să plouă. Într-un fel poate a fost mai bine, pentru că cei doi au făcut cale întoarsă, dar mai erau şi alţii în creastă şi nu cred că le-a fost prea bine... Atunci m-am resemnat şi eu cu gândul că dacă am fi rămas pe vârf până s-a ridicat norul, acum ne-ar fi prins ploaia pe drum. Eram noi echipaţi, dar totuşi nu ar fi fost deloc fun să ne prindă ploaia în creastă.

Aşa că am urcat cu sufletul împăcat sus în cameră şi m-am băgat un pic la căldurică.

Aici la cabană lucrurile au luat-o razna în curând. Toate locurile se ocupaseră şi oamenii încă mai veneau. Cel mai rău era că se făcuseră mai multe rezervări decât erau efectiv locuri (aici e o mică problemă cu administrarea din partea cabanierei, atât i s-ar putea reproşa...) şi oamenii veneau dar li se spunea că locuri în paturi sau priciuri nu mai erau. Totuşi, nu mai aveau unde să plece şi nu aveau decât să rămână pentru a dormi în sala de mese.

Peste tot în hol abia mai aveai loc să calci de atâţia rucsaci şi  în sala de mese erau o grămadă de oameni. Mai târziu când am mers să mâncăm deja nu mai aveai loc nici să stai jos. Noroc că unii erau simţiţi şi făceau loc la cei care nu aveau şi plecau imediat ce terminau de mâncat pentru că alţii... terminau de mâncat şi rămâneau să joace cărţi în timp ce unii stăteau în picioare neavând unde să mănânce.

După ce a terminat toată lumea de mâncat cabaniera a adus pături pentru cei ce nu aveau loc în camere şi nu aveau nici saltea, nici sac de dormit şi i-a organizat în sala de mese ca să aibă toată lumea loc să doarmă.

Ca paranteză, apropos de mâncare, pregătiţi-vă să plăţiţi multişor pentru mâncare sau aduceţi mâncare la voi. Orientativ, o porţie de mazăre cu puţintică carne era 20 de lei şi o omletă vreo 12.

La noi în cameră, cat si in celelalte, absolut toate paturile s-au ocupat de un grup mare, ba s-a mai băgat încă un pat în plus. Seara la zece deja eram de mult în pat şi încercam să adorm, pentru că a doua zi ne trezeam la 7, aveam 6 ore jumate de mers pe munte şi apoi aveam de condus până la Galaţi. O zi deloc uşoară. Şi mai era şi duminică, deci aglomerat pe sosea.

Dar nu era niciun chip să adormi pentru că cei noi veniţi erau, logic, puşi pe glume. Exact genul de oameni cu care NU vrei să te întâlneşti la cabană. Nu ştiu ce fel sunt alţii, dar conceptul de cabană pe munte nu se potriveşte în mintea mea cu genul ăsta de oameni. Aici vii de pe traseu şi te odihneşti pentru că a două zi porneşti iar pe traseu.

Noroc că a venit cabaniera la un moment dat şi s-a zburlit la ei ca altfel nu ştiu cât mai dura. Şi aşa, cu încă 18 suflete în aceeaşi cameră, am adormit până la urmă, cu speranţa că şi mâine va fi vreme bună ca să ne putem întoarce cu bine. Concluzia după această seară a fost că dacă trebuie să vii la Podragu, ideal e să vii în timpul săptămânii, când e mai liber, sau dacă trebuie să stai şi sâmbătă, să vii de vineri, ca doar aşa ai locul asigurat.

Va urma.

Citeşte articolul anterior din seria De la 0 la 2544m: De la Bâlea Lac la Cabana Podragu.
... sau citeşte articolul urmator din seria De la 0 la 2544m: De la Podragu inapoi spre Balea.
sau mergi la lista cu toate articolele din această serie.

35 de comentarii:

  1. Frumos :)

    Anul asta sigur o sa prinzi vreme buna pe Moldoveanu, cel putin asta iti doresc si mi doresc si mie, ca am de gand sa merg.

    Am citit pe internet ca se lasa bagajele pe Vistea si se merge pe Moldoveanu fara. Ma intreb, sunt in siguranta acolo? Ca tare nu mi as dori sa raman fara unele lucruri din rucsac.

    Cat despre apa, pe traseu nu este, insa am gasit pe net ca intre Vistea si Refugiul Vistea, mergand pe banda rosie, cam pe la mijloc dai spre stanga de un traseu triunghi rosu care coboara spre Victoria-Vistisoara si este izbor de apa cam la 1600m altitudine (Informatie luata de pe net, nu garantez pentru ea si nu stiu cat s ar face pana acolo, cred ca 1 ora)

    Asteptam intoarcerea la Balea. Ati facut traseul de creasca sau cel cu banda albastra pe langa Podragel?

    RăspundeţiȘtergere
  2. Nu cred ca mai merg anul asta pe Moldoveanu, alta data... Anul asta am alte planuri :)

    Am vazut si eu treaba cu lasatul rucsacurilor pe Vistea. In principiu nu ti-l ia nimeni, dar te descurci cu el in spate si pana pe moldoveanu, nu e chiar asa de rau cum pare.

    Acu depinde si ce experienta ai, dar banuiesc ca ai umblat sau vei umbla si prin alte parti inainte de a face aceasta creasta. Unde e mai greu, ti-l dai jos si il dai celui din urma ta, ca banuiesc ca nu te duci singur.. Si pe urma ti-l da sau ti-l arunca cumva.

    Este izvorul ala din cate stiu si eu dar depinde ce traseu urmezi de acolo, ca daca te intorci la podragu nu are rost sa te duci sa-l cauti...

    Nu pot sa ma dau de gol pe unde ne-am intors :P

    RăspundeţiȘtergere
  3. Atunci ati facut traseul banda albastra :D

    RăspundeţiȘtergere
  4. prima data cand am ajuns pe Moldoveanu am dat de o gasca mare de cehi care ne-a imbatat serios cu un fel de palinca facuta din mere. Acum 6 luni a fost altfel, doar noi doi am stat mai bine de jumatate de ora. Mi-a placut mult si ma bucur ca mi-ai adus aminte de acele clipe.

    RăspundeţiȘtergere
  5. :)) Oameni si oameni intalnesti pe muntii astia...

    Data viitoare cand ne mai ducem o sa mergem in timpul saptamanii, poate o sa avem mai mult noroc pe varf :)

    RăspundeţiȘtergere
  6. Mda, si eu am fost suprins in putinele mele interactiuni cu muntele cum oamenii intalniti nu sunt deloc ceea ce ma asteptam sa fie.

    Oricum felicitari, faina povestea, lux de amanunte etc. La mai mare!

    RăspundeţiȘtergere
  7. Frumos, frumos ! Atat pozele, cat si calatoriile de pe blog.
    Pacat ca nu ati avut norocul pe care l-am avut noi pe Moldoveanu (inceputul zilei noastre a fost asemanator cu ziua voastra), dar mereu este loc de o revenire :)

    Daca vrei, gasesti relatarea noastra pe blog ;)

    RăspundeţiȘtergere
  8. Scuze, am uitat ca n-am pus tura asta pe blog. Am fost in 2007, inainte sa incepem sa scriem pe blog :)

    RăspundeţiȘtergere
  9. Multumesc Andrei, Cristi si Moni :)

    @Cristi si Moni: Hi hi! Nu-i nimic, poate o sa scrii vreodata din amintirile din 2007 :)

    RăspundeţiȘtergere
  10. felicitari, alexandra, esti supertare ca faci alpinism.......si felicitari si pentru extrem de interesantul jurnal @ info pe care le ni le pui la dispozitie.........
    mi-ar placea sa ne intilnim si sa sa ma alatur grupului vostru!

    bafta si pe mai departe !

    cu drag,
    amelyfrance

    RăspundeţiȘtergere
  11. Mersi amely, dar inca nu fac alpinism :)

    Traseul acesta nu implica alpinism, ci doar drumetie si o mica portiune de scrambling (http://en.wikipedia.org/wiki/Scrambling). La noi nu exista un termen pentru scrambling din cate stiu eu, dar inseamna ceva de genul "urcare/coborare in care sunt folosite si mainile"... daca te uiti pe wikipedia intelegi mai bine..:)

    Grupul nostru... :P e format doar din mine si prietenul meu, rar mergem cu un grup mai mare, adica atunci cand mergem in ture organizate de prieteni pe carpati.org. Poate n-ar fi rau sa arunci un ochi pe acolo.

    Succes!

    RăspundeţiȘtergere
  12. hey there! vreau sa te felicit pentru traseul acesta....din tot sufletul...si multumesc pt ca ne-ai impartasit si noua din experienta ta. imi doresc foarte mult sa fac traseul acesta....dar din pacate stau mai prost la capitolul "adunat oameni care iubesc muntele"..oricum felicitari inca odata>:D< salutari de la Iasi:)

    RăspundeţiȘtergere
  13. Multumesc mult Cristina! Iti doresc din suflet sa reusesti sa-ti indeplinesti visul, sau mai bine zis visele, ca sunt sigura ca mai ai si altele :)

    Daca te ajuta, intra pe carpati.org. Acolo se organizeaza ture si poate gasesti la un moment dat si unele care te intereseaza. Numai bine iti doresc!

    RăspundeţiȘtergere
  14. Si eu am prins ceață pe Moldoveanu de fiecare data (am fost de 2 ori). Dar traseul si senzatia de a fi cel mai inalt om din tara merita!

    Spintecatura dintre cele doua varfuri nu mi s-a parut deloc dificila, dar depinde si cat de obisnuit esti cu stancile de pe trasee probabil.

    Eu in schimb am compensat ceața de pe Moldoveanu cu seninul pe care l-am prins pe Negoiu - cand am reusit sa vad si Costila in departare! :D

    De fapt sunt multe varfuri super in Fagaras de unde privelistile sunt fantastice - trebuie doar sa ajungi acolo... si sa ai parte de putin cer senin.

    RăspundeţiȘtergere
  15. Da, pai exact asa am prins si eu, cand am fost pe negoiu - super senin. Bine, deja cand am ajuns pe varf nu mai era chiar senin, dar pana la caltun a fost super :)

    Oho, ai vazut ceva pana la Costila :)

    RăspundeţiȘtergere
  16. multumesc mult pentru informatii! cred ca este cea mai completa relatare despre drumetia asta. o planific de 3 ani :)

    RăspundeţiȘtergere
  17. Cu multa placere! Ma bucur mult daca te-a ajutat cu ceva si carari cu soare iti doresc! Cand vrei sa pleci?

    RăspundeţiȘtergere
  18. Felicitari celor care au fost sau au de gind sa se duca. Am fost singur cu rucsacul in spate prin Fagaras. E super. Cu un buget de criza anul asta sper Interlaken.

    RăspundeţiȘtergere
  19. si eu as vrea sa fac vf moldoveanu suntem 2 cine ar vrea sa se bage in echipa pitic_happy id de mess

    RăspundeţiȘtergere
  20. Intr-adevar,spintecatura e probabil cea mai grea portiune din tot traseyul,in rest diferenta de altitudune,eu anul acesta am incercat de la sambata de jos,600 si ceva de metri si seara eram la refugiul vistea,dar a doua zii:)))abia m-am tarat pana pe Moldoveanu...obositor ,dar merita incercat.Cararai cu soare tuturor;)

    RăspundeţiȘtergere
  21. :) Cunosc sentimentul de "tarare" :))) Carari cu soare si tie!

    RăspundeţiȘtergere
  22. si eu am fost pe traseul acesta super tare, mi-a placut sa revad locurile prin fotografiile tale

    RăspundeţiȘtergere
  23. Buna Alexandra,

    Super jurnal, cel mai folositor pentru viitoare mea drumetie. Vroiam sa stiu daca e indicat sa iau rucsacul cu mine (intrand tot echipamentul de la cort si sac de dormit pana la amnar). Sa nu atarne greu in spintecatura :)





    RăspundeţiȘtergere
  24. Hello! Ma bucur mult ca ai gasit util jurnalul!
    Nu e indicat, dar daca nu ai cum sa il lasi undeva,... nu ai de ales.. O sa te descurci daca esti foarte atent.

    RăspundeţiȘtergere
  25. Great ! Incep pregatirea fizica, la vara sa nu am surprize nedorite.

    Multumesc frumos, voi urmari blogul in continuare. Ceva idei in plus nu strica :)

    RăspundeţiȘtergere
  26. :) Asa, foarte bine! Fa ceva miscare si chiar nu vei avea surprize neplacute :)

    N-ai pt ce! Te mai astept pe aici! :)

    RăspundeţiȘtergere
  27. Buna Alexandra, tin sa te felicit pt curajul si pentru descrierea frumoasa pe care ai facut-o...e visul meu de cnd eram mica sa ajung pe Vf Moldoveanu, iubesc atat de mult muntele insa pana acum nu am reusit sa ma bucur prea mult de asta:( sper din suflet sa reusesc anul acesta si sa ajung si acolo. Am avut un sentiment atat de placut citind despre o asemenea frumoasa experienta:) te felicit inca o data si iti doresc numai bine:)

    RăspundeţiȘtergere
  28. Buna Aura! Multumesc tare mult! Iti doresc din tot sufletul sa ajungi si tu vara aceasta pe Moldoveanu! Nu e atat de greu, you can do it! :)

    RăspundeţiȘtergere
  29. Buna,

    Doresc sa urc pe Moldoveanu pe 10 august, insa se anunta ploaie dupa ora 12 pe varf ( eu asa caut, "vremea pe varful Moldoveanu") Exista vreo posibilitate sa ploua doar la altitudini mai inalte si mai jos sa scapam? Cum e cu vremea pe acolo? Duminica vad ca ploua in continuu. Totusi... e posibil sa ploua in continuu in luna august? Merci!

    RăspundeţiȘtergere
  30. Scuze ca nu am putut raspunde la timp, insa am fost plecata.

    Nu stiu daca ai mers pana la urma spre Moldoveanu, insa in principiu daca se anunta ploaie in Fagaras, e bine sa nu te duci pe creasta. Da, este posibil sa ploua in continuu in luna august. Pe munte e posibil orice. Uneori chiar si ninge in luna august.

    Spune-mi te rog daca ai fost sau daca mai pot sa te ajut cu ceva.

    RăspundeţiȘtergere
  31. Buna Alexandra,
    Sunt putin offtopic, insa vreau sa te intreb ce program/site folosesti pentru calculul distantelor si al diferentei de nivel. Banuiesc ca nu o faci cu degetul pe harta... :P
    Multumesc anticipat. :)

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna! No offtopic in cazul asta :)
      Nu folosesc niciun program.
      Acum nu prea mai calculez distantele, insa mai demult (deci cand am scris si articolul asta) obisnuiam sa ma uit pe profile de track de pe alpinet si aproximam de acolo distantele in km.

      Diferentele de nivel se calculeaza simplu din moment ce stii toate punctele de pe traseu. La un traseu simplu de urcare de exemplu, nu trebuie decat sa scazi altitudinea punctului de plecare din altitudinea maxima la care ajungi si aia e diferenta de nivel.

      La traseele de creasta fiind mai multe urcari si coborari de-a lungul traseului, trebuie sa urmaresti pe harta si sa aduni toate diferentele de nivel intermediare.

      Sper ca te-am lamurit cat de cat :) Carari cu soare!

      Ștergere
    2. Multumesc pentru raspuns si pentru lamurire.
      Carari cu soare, de asemenea! :)

      Ștergere
    3. N-ai pentru ce! Multumesc! :)

      Ștergere