De la 0 la 2544 m: Vârful Negoiu (2535 m) - partea 2

Continuarea turei incepute aici.

Urcuşul de la Călţun spre Negoiu  mi-a amintit de Retezat, cu lespezile lui aruncate peste tot, şi am urcat aşa încet – încet, pentru că în urma noastră, Lacul se făcea din ce în ce mai mic, devenind iarăşi doar o picătură de apă, şi mă întorceam de mii de ori încercând să surprind asta.

De aici traseul îşi croieşte drum numai printre pietre şi pereţi stâncoşi, ceea ce schimbă total peisajul. La un moment dat poteca se pierde efectiv în stâncă, după care începem să mergem realmente pe…. pereţi. :)

Începe o serie de lanţuri foarte mişto, şi încep să mă întreb dacă am ajuns deja la strungă, dar nu aveam cum, pentru că asta nu e deloc o strungă, ci mergem ca maimuţicile pe stâncă.

Şi da, evident, atunci când am ajuns la Strunga Dracului, am ştiut imediat. Mi-am lungit gâtul încercând să cuprind cu ochii toată grozăvia, am zis hei rup, şi am pornit la căţărat.

Şi ne-am căţărat, şi ne-am căţărat, pe lanţuri, pe lângă lanţuri, pe unde ne era şi nouă mai bine. Din când în când (nu atât de des precum mi-aş fi dorit) se iveau locuri în care aveai loc să-ţi pui ambele picioare ca să îţi tragi sufletul (nu de alta dar era destul de obositor, atât fizic, cât şi psihic) şi să arunci un ochi în urmă ca nu cumva să uiţi de unde ai venit.

Aproape de final am vâzut o trupa de ruşi cu căşti în cap care chiar nu mă prindeam ce vor sa facă. Ei, când am văzut că şi-au aruncat cordelina, m-am prins. Se apucau să coboare, însă just to be safe, au făcut asta complet echipaţi şi asiguraţi.

La finalul strungii zici că-s două benzi, nu alta. Pe o parte se urca, pe alta coborau ei.

Când am ieşit din faimoasa Strunga Dracului am rânjit fericiţi că ne-au ţinut balamalele să trecem prin ea, mulţumiţi că am reuşit să o “dăm gata” şi plini de speranţă privind spre vârf, până pe care mai era doar o mică pantă de urcat (parcurgerea strungii dracului ne-a luat 25 de minute si tot atat a durat si urcarea de la iesirea din strunga pana pe varf).

Cu paşi timizi am reuşit să trecem şi peste ultimul hop şi la minunata oră 13:50 am ajuns şi bătrânul Negoiu, al doilea vârf din ţară după înălţime (asta în caz că nu ştiaţi deja, deşi mă îndoiesc).

Cu mâinile tinându-mă bine de piatră şi cu ochii mijiţi, m-am aplecat să văd mai bine. Chiar scrie Negoiu??? :)

Ah, ok, atunci să îmi odihnesc puţin capul maică, că doar cu el am urcat :P

Din păcate jumătate de privelişte era deja acoperită de nori albicioşi, dar care dansau frumos peste creste, care se iţeau din când în când… is this heaven???

Ne-am bucurat vreo 40 de minute de leneveală pe moviliţa de 2535 m. Am luat încă o gustare, am făcut poze şi apoi m-am aşezat frumos pe “marginea vârfului”, daca pot să zic aşa :))))), şi nu m-am mai săturat să nu mai fac nimic altceva decât să privesc.

După ceva timp au sosit pe vârf şi doi tineri cu un domn mai în vârstă, cu care ne-am tot depăşit reciproc pe traseu până acum. Dintr-un motiv care îmi scapă, un alt tip, care ajunse şi el pe vârf atunci, a simţit nevoia să se ia de unul dintre cei 2 tineri, care arăta mai… funky aşa… nu era îmbrăcat chiar de munte, avea nişte haine mai fancy aşa, o freză pe măsură, care îşi aprinsese o ţigară, şi i-a spus să nu o arunce pe jos când o termină. Adică mă rog de ce ar fi presupus că ar fi aruncat-o? De ce să atragi atenţia cuiva şi să presupui că ar face ceva rău înainte să facă vreoceva? Doar pentru că e îmbrăcat mai ciudat şi nu arată a om de munte şi tu eşti jmecher că ai mai fost de “o mie de ori pe Negoiu”? Ei uite, excesul asta de zel nu îmi place mie la oamenii care se cred “de munte”. Băiatul a încercat să îi explice frumos că nu o să facă asta şi că avea punguliţă în care strânsese toate gunoaiele pe care le făcuse pe traseu, dar el nu, îi dădea înainte cu paranoia lui. A fost o discuţia total nelalocul ei, care nu mi-a plăcut deloc. Dar în fine…

Lucurile neplăcute nu-şi au locul aici, aşa că voi continua cu traseul de întoarcere.

Am coborât aceeaşi poţiune până la intrarea în Strunga Dracului, însă pentru varietate, am pornit pe varianta bandă galbenă, prin Strunga Doamnei. Pentru aceasta se coboară iniţial, apoi se urcă, pentru ca apoi traseul să coboare din nou prin această strungă. Este o strungă mult mai mică (parcurgerea ei dureaza 5 min), deloc comparabilă cu Strunga Dracului, pentru că este foarte uşoară, astfel că la vremea aceea nici nu era echipată cu lanţuri, pentru că nu era nevoie. Am aflat că la câteva zile după aceasta au fost reînnoite lanţurile din Strunga Dracului şi a fost echipată cu lanţuri şi Strunga Doamnei, pentru şi mai mare siguranţă.

Recomand această strungă atât la urcare cât şi la coborâre celor cu probleme la căţărare şi neamatori de senzaţiile tari de care ai parte prin Strunga Dracului.

După ieşirea din Strunga Doamnei revenim din nou la traseul de creastă marcat cu bandă roşie şi coborâm încetişor înapoi spre Lacul Călţun, care creşea iarăşi dintr-o picătură mică în una din ce în ce mai mare…

Aici erau câţiva ruşi care, supriză, au dat să intre în lac. Evident că au apucat să intre până când nişte băieţi de lângă refugiu au urlat la ei sa iasă. Ei bineînţeles că nu înelegeau ce înseamnă “Ieşiţi băi din lac! Noi bem apă de aici şi voi faceţi baie???” însă, cum m-a învăţat mama, tonul face muzica, aşa că au prins ideea şi au ieşit.

După 10 minute de pauză lângă lac am părăsit banda roşie pe care am venit până aici şi am purces pe crucea albastră spre Tunelul Transfăgărăşan.

Din câte observ acesta este un traseu nou, pentru că marcajele sunt noi şi nu apare pe hărţile recente. Şi mai bine mi-am putut da seama de acest lucru din faptul că pe traseu poteca nu este foarte bine bătută, pe alocuri chiar lipsind, iar în condiţii de ceaţă, există chiar riscul rătăcirii.

Acum însă nici nu se punea problema de aşa ceva, astfel că nu numai că nu ne-am rătăcit, dar am reuşit chiar să ne şi încadrăm în timpul de marcaj indicat pe plăcuţă, de 3 ore fix.

La plecarea de la Călţun crucea albatră pleacă îm preună cu triunghiul albastru care duce jos la Piscul Negru, iar după jumătate de oră acestea se despart.

Traseul merge în mare parte pe curbe de nivel, trece prin jnepeniş de câteva ori, este foarte intersant. Urcă uşor cam de două ori fără să ne solicite foarte tare. Îmi plăcea că mereu ne uitam în faţă, încercând să ghicim pe unde urmează să treacă traseul, însă fără să reuşim de fiecare dată.

Cea mai mare ţeapă ne-am luat-o când am început să ne apropiem de Căldarea Păltinului. Ne zgâiam după cai verzi pe pereţi în partea dreaptă, fără să avem nici cea mai vagă idee pe unde urmează să ajungem la tunel, asta până când am ajuns pe la Izvorul Păltinului (unde se poate lua apă) şi ne-am prins pe unde aveam să  trecem de fapt.

„Trecem” nu este chiar cel mai potrivit cuvânt pentru că, vedeţi voi, după 10 ore de traseu, aveam să afăm că de fapt mai avem de urcat o preaminunată pantă, pentru a ieşi din căldare. Ei, după ce m-am trântit frumos pe iarbă, am schelălăit ca lupii la lună şi am strâns ceva puteri, am zis iar hei rup şi dăi, şi dăi, încurajându-ne reciproc din când în când: “ei, hai mă că nu-i aşa de rău cum pare” :)

Am avut totuşi suficientă vlagă să trecem şi de ultimul hop, însă supriza a fost la fel de mare cât şi cea de dinainte. După “deal” nici urmă de tunel. Mă aşteptam să răsară aşa deodată şi să mai avem 5 minute până la el, deşi ştiam că sper cam degeaba pentru că ceasul îmi arăta că trecusera abia vreo 2 ore jumate de la Călţun.

Aşa că ce puteam să facem… decât să-i dăm înainte. Ei, şi răbdarea ne-a fost răsplătită, pentru că după puţin timp a apărut în “vizor” şi mult aşteptatul tunel. Şi ca orice cabană la care a trebuit să ajungem vreodată, până am ajuns la el mi s-a părut că a trecut o zi, nu 20 de minute.

Eram destul de obosiţi, dar am tras destul de tare, mai ales eu, la încurajările lui Cristi, şi iată că la fix 3 ore de la Lacul Călţun am pus piciorul la gura Tunelului. Victorieee!!! We made it!!!

De aici, după ce ne-am echipat cu frontalele pe cap, am parcurs pe jos tunelul, în 10 minute, am ieşit în judeţul Sibiu :))))) la ora 19 fix, am cumpărat un Kurtos Kalacs mult prea scump dar dupa care muream de pofta, l-am harpait de zici că nu mâncasem 3 zile, ne-am suit în maşinuţă şi ne-am dat la vale pe liber până la Vama Cucului.

Am ajuns chiar la ora la care se închidea restaurantul, şi când ne-a văzut proprietara la faţă ne-a întrebat:

- Da unde aţi umblat toată ziua? Că nu v-am văzut deloc! Am crezut că aţi disparut că nici maşina nu mai era.

- Ei… până pe Negoiu şi înapoi….

- Aoleu, atunci hai staţi jos la masă ! Crecă sunteţi hamesiţi!

Adevărul cam aşa era.

Citeste articolul anterior din seria De la 0 la 2544 m: Vf. Negoiu (partea 1).
...sau citeste articolul urmator din seria De la 0 la 2544 m: Vama Cucului.

…sau mergi la lista cu toate articolele din această serie.