De la 0 la 2544 m: Vârful Negoiu (2535 m) - partea 1

Data: 3 august 2010

Traseu: Bâlea Lac (2040 m) – Şaua Păltinului (2369 m) (bandă albastră – 50 min)

Şaua Păltinului - Şaua Doamnei (2294 m) – Vf. Lăiţel (2390 m) – Lacul Călţun (2147 m) – Strunga Dracului – Vf. Negoiu (2535 m) (bandă roşie - 4h:30)

Vf. Negoiu – Strunga Doamnei – Lacul Călţun (bandă galbenă + bandă roşie – 1 h:15)

Lacul Călţun – Căldarea Păltinului - Tunelul Transfăgărăşan – Lacul Bâlea (cruce albastră – 3 h 10)

Durata totala (cu tot cu pauze): 10h:30

Lungime: 14 km
Diferenta de nivel: + 1400 m, - 1350 m

Surse de apă: Sub Turnul Păltinului (între Bâlea Lac şi Lacul Călţun), Lacul Călţun (se ia apă din lac), între Călţun şi Tunelul Transfăgărăşan (Izvorul Păltinului)

La ora 6 si ceva telefoanele sunau ca la balamuc. Chiar daca n-am văzut-o, sunt aproape sigură că am primit o strâmbătură şi o privire din aia de “dragoste” printre genele lipite când am sărit din pat entuziasmată şi cu inima cât un purice. Adevărul e că şi mie, dacă îmi zicea cineva mai demult că în concediu aveam să mă trezesc vreodată la ore din astea, aş fi râs pe burtă.

Dar iată că asta făceam şi planul era bine făcut. Chiar dacă abia aterizasem din Retezat cu o zi înainte, astăzi se anunţa vreme foarte bună şi nu puteam să o ratăm şi să nu încercăm să facem cea mai lung tură de până atunci: Vârful Negoiu şi retur.

Aveam ceva dubii în privinţa reuşitei, însă, mergând pe principiul nu rişti, nu câştigi şi proverbul cine se trezeşte de dimineaţă departe ajunge (la propiru), am zis, let’s go for it. Mai ales că nu cu mult timp în urmă citisem jurnalul unui amic virtual de pe carpati.org care făcuse exact aceeaşi tură într-o zi, deci era “doable”, ca să zic aşa.

A fost cu adevărat o experienţă să urc serpentinele nebunatice ale Transfăgărăşanului sibian la ora 7 dimineaţa, când am întâlnit doar o singură maşină. Tot Trans-ul era al nostru! Faină treabă.

Dacă ajungi la ora aia la Bâlea, chiar dacă soarele e deja răsărit, tot lacul este sub umbră, pentru că soarele nu a apucat încă să treacă de “peretii” caldarii ca să o lumineze. Aşa că după o mică pauză de masă în maşină, destul de înfriguraţi am pornit agale în căutarea benzii albastre.

Am bâjbâit un pic (tot dădeam de triunghiul albastru spre Şaua Caprei) dar am intrat până la urmă pe traseul corect, o brână în urcare care merge pe deasupra lacului, ocolindu-l, după care urcă în creasta principală, în şaua Păltinului.

Când am ieşit în creastă mi se părea că am ajuns în rai. Cerul era atât de albastru încât mi se părea că nu-i adevărat şi mă rugam să o ţină tot aşa măcar până ajungem pe vârf. Pe urmă poate să şi ploua. Mmmm… Mă rog, poate doar un pic, ca să nu ne întoarcem fleaşcă… :)

Am început să coborâm uşor, după care am ajuns la prima sursă de apă de pe traseu, unde am vărsat ce aveam noi în sticle şi am umplut cu apă proaspătă de izvor.

Pe porţiunea aceasta traseul este destul de lejer, se merge ca la plimbărică, şi ne putem relaxa un pic din mers înainte de urcuşul pe Lăiţel.

În scurt timp după aceasta am ajuns la prima porţiune echipată cu cabluri, pe care atenţia trebuie sporită.

Apoi ne mai zbenguim un pic pe o porţiune lină…facem poze de desktop :D … avem cea mai bună vreme posibilă!!!

Ne mai uităm din când în când în urmă şi ne minunăm de impunătorul Turn al Păltinului…

… si apoi in faţă, unde ne aşteapta unul dintre urcuşurile solicitante de astazi, Vârful Lăiţel, pe care momentan mişună o turmă de oi.

Nu pot nici măcar să încerc să vă explic cam cât de mult îmi place creasta asta, e genială şi îmi vine să-mi fac o casută mică fix aici, în drum, dar… invizibilă, ca să nu deranjeze pe nimeni :D

Şi cum mergeam noi aşa, hop dăm şi peste a doua porţie de cabluri şi lanţuri . Yummy!

Încercăm să facem şi câteva poze, deşi nu sunt multe locuri în care nu-ţi mai trebuie mâinile.

Aveam un rânjet larg lipit pe faţă, păcat ca nu se vede din spatele aparatului :D

  I love you, rock! :D :D

Hei rup!

De aici începem urcuşul propriu-zis pe Vârful Lăiţel, destul de solicitant, însă chiar şi înainte de a ajunge pe vârf suntem răsplătiţi cu privelişti deosebite.

Odată ajunşi la 2390 m, unde vârful este marcat doar cu o plăcuţă ruginită capsată peste plăcuţa veche (nu ştiu de ce) din vârful unui stâlp, facem şi noi o pauză binemeritată, în timp ce ne zgâim cu ochii mari spre vârfurile Negoiu şi Călţun, pe care acum le identificam ca lumea pentru prima dată, şi spre Lacul Călţun, care e ca o picătură de apă în palma Făgăraşului. Doamne, ce frumos e!!!

După ce am înfulecat un sandwich am pornit catinel în coborâre abruptă spre Călţun. După părerea mea este mai greu de urcat Lăiţelul pe partea astălaltă şi am văzut destul de mulţi drumeţi cu rucsaci mari (mulţi străini!) care se chinuiau să urce cu ce puteri mai aveau în desagă.

Cu cât mă apropiam mai mult de Călţun îmi venea să mă arunc spre el, îl mâncam cu ochii…. nu ştiu… are o poziţie atât de frumoasă şi aşa o culoare… cred că a urcat pe primul loc în topul celor mai frumoase lacuri pe care le-am vazut (asa ca va rog sa scuzati cantitatea de poze cu Lacul Caltun, nu am putut sa ma abtin :D)

Când am ajuns la lac era ceva lume, printre care şi un grup de tineri de vreo 17-18 ani, foarte zgomotoşi, exact genul ala de grup cu care NU vrei să te întâlneşti pe munte. Drept urmare nu ne-am oprit decât ca să mâncăm ceva ca să mai prindem puteri şi să mai luăm nişte apă. Am fost destul de sceptică să iau apă direct din lac, şi am luat de un pic mai jos, unde apa începe deja să se scurgă. Dar nu aveam ce să facem, trebuia să ne hidratăm. Eu citisem că există un mic izvor amenajat lângă refugiu, însă am întrebat pe cineva care stătea în refugiu şi mi-a spus că nu este.

 Am vrut să intru în refugiu să văd şi eu în ce stare e şi, după ce am aşteptat să iasă cineva de acolo care am banuit că se schimba, atunci când am dat să intru şi am întrebat pe cel care ieşea dacă mai e cineva înăuntru, a ţinut să intre cu mine ca să nu cumva să le fur vreo ceva probabil. Cam paranoic omul… având în vedere că pe faţa mea numai hoţ nu scrie…

Am tras doar un pic cu ochiul aşa că nu am reţinut detalii dar părea cât de cât ok. Nu genul de loc în care să vrei neapărat să stai în afara cazului în care te prinde pe acolo vreme rea, însă tipul respectiv şi restul lumii de pe acolo nu prea păreau că ar cunoaşte condiţiile în care ai voie să stai în refugiu dar mă rog…

În caz că cineva nu ştie, în refugiile de pe munte se stă doar în caz de vreme rea, nu sunt hoteluri sau mai ştiu eu ce.

Am plecat rapid, ca să nu apuc să mă indispun într-o zi atât de frumoasă şi am început uşor urcuşul spre Vârful Negoiu, fără să uităm că pentru a ajunge acolo sus, vom trece prin Strunga Dracului (unii dintre noi visând la această întâlnire de o bună bucată de vreme :D).

Va urma.

Citeste articolul anterior din seria De la 0 la 2544 m: Biserica Densus si Rapa Rosie.
... sau citeste articolul urmator din seria De la 0 la 2544 m: Vârful Negoiu (2535 m) - partea 2
…sau mergi la lista cu toate articolele din această serie.