Se încarcă...

marți, 19 octombrie 2010

De la 0 la 2544m: Blocati la 2040 m

Dimineaţă, ora 4: Dorm. Ah, de fapt nu mai dorm, mă doare burta, sunt ameţită rău de tot de somn, dar totuşi mă trezeşte o senzaţie foarte acută de greaţă. Mă ridic în capul oaselor, îmi pun frontala, mă încalţ şi ies împleticindu-mă, în cea mai neagră noapte din câte am văzut eu în viaţa mea. Abia mă ţin pe picioare, sunt foarte slăbită, şi până să îmi dau seamă ce se întâmplă, mi se întoarce tot stomacul pe dos şi…. continuarea mai puţin elegantă probabil o puteţi dibui cu toţii.

Mă întorc cu greu în cort, unde (ce bine că m-a dus capul să iau pungi de plastic) urmează şi runda 2. Adorm apoi la loc, într-o stare în care nu îmi dau seama exact dacă visez sau nu… cert e că îmi e tare rău.

Dimineaţă la 7 când a sunat ceasul, înainte să-mi dau bine seama cum mă simt, mi-am amintit cât de rău mi-a fost în cursul nopţii, şi a urmat runda 3. E clar că super tura pe care o planificasem pentru azi s-a dus pe apa sâmbetei aşa că încerc, cu chiu cu vai, să mă culc la loc.

M-am trezit apoi ceva mai târziu ca să realizez că e cea mai frumoasă zi ever, cerul este albastru, soarele încălzeşte…ce să mai… o zi ideală, pe care orice om normal la cap n-ar rata-o dacă ar fi aici. Oftica evident este la maxim, însă mi-e atât de râu încât efectiv nu am ce sa fac…

Majoritatea zilei o petrec în cort, dormind, pentru că sunt leşinată rău de tot…

Pe la 16 pare-mi-se m-am trezit iar şi am încercat să mănânc ceva, dar nu am reuşit decât un corn, şi asta a fost ce am mâncat toată ziua.

Soarele încălzise binişor cortul aşa că mi-am luat sacul de dormit, harta, izoprenul şi aparatul foto şi m-am întins în faţa lacului, care părea cel mai frumos loc din lume în care să fii în momentul acela.


Am febră serios, dar nu ştiu cât, pentru că am uitat să iau termometrul. Din cauza febrei abia pot să mă mişc şi sunt foarte slăbită, dar asta nu înseamnă că nu pot să stau în sac, să fac poze sau să mai studiez puţin harta, măcar aşa…. să mai parcurg o dată virtual traseul pe trebuia să-l fi făcut. Îmi vine să plâng la cât de frumos e afară şi mă uit pe creste cu jind spre cei pe care îi văd că le parcurg…

Poate totuşi e un semn că nu am pornit azi prin Porţile Închise, totuşi nu am cum să nu mă gândesc oare când o să mai ajung să văd Tăul Ţapului, ochiul albastru cu insula verde… cel mai frumos lac din Retezat. :(

La un moment dat simt că ar cam fi cazul să iau ceva de febră şi îl trimit pe Cristi la Salvamont. Acolo a intrat în vorbă cu cineva care i-a spus că dacă vreau, poate să-mi dea o pastilă bună pentru simptomele pe care le am. Hmm… Salvamontistul mi-ar da el, dar nu mai are. Nu ştiam cum se cheamă dar sincer aş fi luat orice numai să ştiu că îmi trece. Aşa că am luat.


Am simţit destul de repede că febra mi-a trecut şi chiar mi-a fost mai bine o vreme, însă spre seară, când am zis şi eu că mă culc liniştită, febra a revenit şi am simţit cu adorm arzând….


Cu toate că a fost o zi cam „neagră pe mine”, nu pot să spun că nu am avut parte de o grămadă de lucruri frumoase: evident, în primul rând tot peisajul extraordinar din jurul meu, care vedea în sfârşit cerul albastru deasupra şi care ar fi lăsat mut şi pe cel mai guraliv om din lume…

... cât şi mici lucruri care m-au făcut să zâmbesc, cum ar fi cuţelul auriu care se juca fetch în apă

...sau contorsionistul şturlubatic pe care îl vedeţi mai jos:





Dupa ce a terminat demonstratia de flexibilitate, s-a dus langa cazemata alaturata si s-a asezat cuminte sa o pazeasca

Pe baricade

Dar n-a durat mult pentru ca l-a luat somnul :)))

5 minute mai tarziu: zzzzzzzzzzz......

      Ce am învăţat azi:
  • Foarte important: În nici un caz nu mai mânânc în viaţa mea, pe munte sau oriunde altundeva, chestii din conservă sau salate de genul ăla. E clar că de la salată mi s-a tras şi aş da orice să n-o fi mâncat.
  • Întotdeauna să iau la mine termometrul, paracetamol şi imodium, pastila magică :)))
Citeste articolul anterior din seria De la 0 la 2544 m: Lacul Zanoaga.
Citeste articolul urmator din seria De la 0 la 2544 m: Vf. Peleaga
..sau mergi la lista cu toate articolele din această serie.


6 comments:

danchitila spunea...

si mie mi s-a facut rau pe munte. eu am avut stare de greata( urmarea e lesne de imaginat) pe creasta pietrei craiului. GROAZNIC!
intotdeauna am la mine antinevralgic, paracetamol, dicarbocalm. m-am invatat sa le iau asa ca nu mai plec fara ele

Alexandra spunea...

Clar! Am o trusa de prim autor cu o gramada de medicamente, dar uite ca atunci uitasem sa iau paracetamol si nici nu eram pregatita cu pastile pt astfel de stari groaznice..

Dumitrel Marius spunea...

Imi pare rau pentru tine.Nu conteaaza ca nu ai fost la portile inchise si nu ai vazut Lacul Tapului, retine ca ai castigat o zi pe munte. Cum ti-ai revenit?

Alexandra spunea...

Eh, stai linistit, a trecut.. asa e, a fost totusi o zi foarte frumoasa si m-am bucurat foarte mult sa fiu acolo atunci. Trebuia sa mai ramana ceva si pentru data viitoare :) Asa ca a trebuit sa las parerea de rau la o parte si sa imi fac planul pentru urmatoarea tura in Retezat :)

De revenit mi-am revenit chiar foarte repede. M-a ajutat Dumnezeu sa ma trezesc bine a doua zi si sa pot cobori la masina. Dar mai multe vei afla in urmatorul articol :)

Flavius spunea...

Sincer imi face rau sa intru pe blogul vostru! E atat de personal ca ma simt si eu acolo cu voi! Not fare ca de fapt sunt la birou...

Alexandra spunea...

Aoleu m-am speriat initial! :))
Credeam ca vrei sa zici ceva de rau :P

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...