Învăluirea Dihamului

De vineri am bunghit că vremea va fi superbă aproape în toată ţara şi am zis că nu putem rata o aşa ocazie. După consultarea listei de obiective, am ajuns de la Vulcanii noroioşi la Canionul Şapte Scări şi de la acesta la traseul din Buşteni pe care urmează să-l descriu în continuare, din numeroase motive, printre care lipsa de motorizare sau echipament impermeabil.

Astfel se face că abia sâmbătă seara am stabilit planul de bătaie pentru a doua zi:

Buşteni (900) – Gura Diham (987) – Poiana Izvoarelor (1455) pe Bandă roşie, în funcţie de timp continuare pe Cruce albastră până în Şaua Baiului (1363) şi apoi înapoi la Gura Diham şi în final Buşteni pe Triunghi albastru.


Traseul exact si harta la final.

Buuun. Cu un tren rapid cu întârziere de 30 de minute am ajuns glorios la ora 11 în Gara Buşteni.

Fiind deja în întârziere, "caleaşca" cu tractor din faţa gării mă ispiteşte pentru a scuti o oră jumate de mers pe jos relativ plictisitor pe Valea Cerbului până la Gura Diham, un drum de aprox. 4 km, pentru ce interesaţi.

Dat fiind că acesta pleacă la 11:30, dăm o fugă până la farmacie în speranţa de a-mi calma crampele cam supărătoare pe care mi le-a provocat ideea bună de a lua o gură din sandvişul cu cartofi prăjiţi şi ketchup al lui Cristi pe stomacul gol. Baaad idea! Riscam să fac praf toată tura.

Din trenuleţ observăm că alţii au ales alt mijloc de transport, mai rural…

La 11:45 eram deja la Gura Diham, după 15 minute de hurducăială autentică, care, fie vorba între noi, chiar nu a fost cea mai bună împrejurare în care pastila să-şi facă efectul. Astfel că mă văd la început de urcuş cu o durere de stomac care pare că e pe ducă, şi nu prea.

Traseul începe imediat în partea dreaptă a cabanei iar panta primei porţiuni te izbeşte din plin. Urăsc să încep să urc din prima, fără sa am măcar 20 de minute de încălzire. Evident că la cele multe grade Celsius + efort de urcare, ne trec rapid toate apele şi suntem nevoiţi să ne oprim şi să încercăm să înghesuim 2 geci într-un rucsac plat. După acest mic popas, continuăm cu urcarea. Încercăm să prostim un câine să meargă cu noi, dar după ceva timp e clar că e total dezinteresat şi pare-mi-se că a luat-o pe triunghiul albastru spre Cabana Diham.

Spre fericirea mea, după aproximativ 20 de minute, panta se domoleşte şi traseul este chiar lejer, mergând pe curba de nivel prin pădure.

După cam 45 de minute încep să-mi mulţumesc mie însămi că mi-am luat bocancii, pentru că poteca este traversată de mai multe pârâiaşe care evident au dat naştere la ceva noroaie de toată frumuseţea.

La 13:10, după aproximativ 1 oră şi un sfert de la plecare, facem cunoştinţă cu Poiana Izvoarelor.

Aici mai sunt câţiva turişti, inclusiv un cuplu cu un câine care aleargă mâncând pământul prin poiană cu mingea de tenis în gură. Se văd în toată splendoarea lor Munţii Baiului, vecinii de vis-a-vis, şi nu ne mai săturăm de făcut poze. Mergem şi pe prispa cabanei să vedem şi noi care e mişcarea şi apoi încercăm să vedem pe unde tre să o luăm.

În poiana din faţa cabanei tronează în mare panou care ne avertizează că zona e frecventată de urşi.

Am zăbovit destul de mult în poiană, încercând să absorb toate culorile din jur: brazii verzi, pajiştea galbenă, vârfurile albe, cerul albastru senin şi lista poate continua…

Bineînţeles că unitatea centrală nu a reţinut exact ce era pe hartă, e posibil chiar să fi uitat să stocheze informaţia conform căreia eu vroiam să merg în Şaua Baiului şi că drumul făcea spre dreapta şi urcă până în punctul cel mai înalt. Aici am întâlnit un nene foarte speriat de urşi care venise pe triunghiul albastru până la Cabana Diham şi apoi venise încoace. Ne zicea disperat cum că el şi-a pus pe speed dial salvamontul că dacă se întâlneşte cu ursul apasă direct pe 2. Asta când i-am zis eu că numărul este 0salvamont. Stau totuşi să mă întreb dacă nu cumva se gândea că salvamontul a descoperit teleportarea,şi nu ştim noi, fiindcă altfel nu-mi imaginez cu ce credea dânsul că îl poate ajuta un salvamontist în eventualitatea unui bot în bot cu Moş Martin.

Şi cum eram eu aşa bulversată de salvamontul domnului pe speed dial, am şi uitat ce vroiam să fac, şi am decis să mergem spre Cabana Diham, din moment ce dânsul a zis că şi crucea albastră din dreapta, şi cea din faţă ajung la Cabană în 30 de minute. Se pare că ştia ce ştia, şi nu prea.

E adevărat, după 30 de minute maxim de coborâre lină am ajuns la ceea ce am aflat că cică ar fi vila lu' Tăriceanu. Mă rog…neinteresant. De aici se vede Cabana Diham, la capătul unei pante mai înclinate.

A se nota că între Cabana Poiana Izvoarelor şi cabana Diham, pe cruce albastră adică, în momentul în care acest marcaj se întâlneşte cu punctul roşu care vine din stânga de la Pichetul Roşu, crucea albastră pare-mi-se că dispare.

În lipsă de hartă, nu ştim şi nu vedem unde începe traseul de triunghi albastru şi coborâm, eronat spre Cabana Diham. Aici aflăm că tre să urcăm pe unde am venit şi să o luăm în stânga. Sus în deal ne tolănim un pic alături de câinii de la stână, care sunt o colecţie de frumuseţi de câini.

Când am ajuns acasă, comparând pozele, am realizat că în haită se afla şi câinele pe care nu am reuşit să-l convingem să meargă cu noi la Poiana Izvoarelor. Şi acum era clar de ce: el avea treabă la Diham nu la Poiană. Ce Dumnezeu!?!


Vedere directă spre Masivul Postăvaru:

La 14:50 ne urnim şi noi pe triunghiul albastru înapoi spre Gura Diham. Mai este un grup mic care porneşte odată cu noi, dar nu avem acelaşi ritm, si le-o luăm înainte. E bine totuşi să ştim că vine cineva din urmă. Pe drumul acesta sunt şi mai multe noroaie şi mă bucur din nou că am bocancii, care încep să prindă alte culori. Nu mult după ce observăm un alt panou care ne îndrumă să nu părăsim poteca pentru că sunt urşi, dintr-o mare neatenţie, urmând drumul de tractor, ne trezim în nişte noroaie colosale, în care era să plonjez cu brio (noroc că a avut cine să mă prindă în ultimul moment) moment în care ne dăm seama că nu prea am văzut marcajul de vreo ceva minute bune.

10 minute de orbecăit prin noroaie mai târziu, ne întoarcem enervaţi, eu mai mult decât (şi pe)"alţii", evident, ajungem la ultimul marcaj şi observăm că este locul în care marcajul taie perpendicular curbele de nivel. De aici coborârea e un pic enervantă, mai ales că bocancii mei se supără rău de tot pe gleznele mele şi nu pot înainta într-un ritm alert, deşi ora 16 se apropie vertiginos, şi este ora la care pleacă trenuleţul spre gară.

Am ajuns jos la 16:10, deci după 1 oră şi 20 de minute, asta în condiţiile în care am pierdut marcajul timp de cam 10 minute.

Acesta a fost traseul parcurs, un pic modificat faţă de cel stabilit sâmbătă seară:

Buşteni (900) – Gura Diham (987) – Poiana Izvoarelor (1455) pe Bandă roşie
Poiana Izvoarelor – Cabana Diham (1320) pe Cruce albastră şi Punct roşu
Cabana Diham (1320) – Şaua Baiului (1363) – Gura Diham pe Triunghi albastru

Atenţie! Lângă Cabana Diham nu se vede şi nu există nici un indicator pentru direcţia triunghiului albastru. De aceea este bună harta. Vă daţi seama imediat în ce parte trebuie să vă îndreptaţi.

Spre norocul nostru, deşi trenuleţul de ora 16 plecase, s-au strâns câţiva turişti şi am plecat destul de repede spre Gară. Pe DN1 evident, bară la bară. Dar durerea mare nu a fost asta, ci faptul că trenul nostru a venit cu o întârziere de 30 de minute, şi spre lungirea urechilor noastre, am ajuns la Bucureşti cu vreo 2 ore mai târziu decât trebuia. Asta în condiţiile în care am mers fără locuri în tren, fiindcă de… toată lumea a năvălit pe Valea Prahovei într-un week-end atât de senin la sfârşit de noiembrie. Am găsit noi un loc amărât (luckily) dar… "unii" dintre noi au trebuit să se sacrifice o oră jumătate în picioare.

Nu prea ştiu ce sfat să dau… pentru că, din moment ce trenul vine cu întârziere de la Satu Mare, e clar că apoi aşteaptă toate trenurile din sens opus, ca să nu le întârzie şi pe ele. Deci nu ştiu ce să zic. Cu trenul nu e bine că faci 4 ore în loc de 2, cu maşina iar nu e bine pentru că tre să ai multă experienţă şi noroc ca să nimereşti ora aceea precisă la care să pleci ca să nu prinzi aglomeraţia aia mare…

All in all o tură foarte reuşită, cu nici un pic de nor, cu privelişti deosebite spre Munţii Baiului, Bucşoiu Mare şi Masivul Postăvaru. În total: 4 ore cu pauză de aprox.1 oră şi 10 minute.

Pentru final, pentru că nu mă pot abţine, o colecţie a animăluţelor frumoase foc întâlnite de-a lungul zilei:

Pisica de la Cabana Poiana Izvoarelor

Da, sunt foarte plictisita :P

Câine la volan

..latră de mama focului


Câinii de la stâna diham


The king

Piticul din trupă


Căţeluşul tolănit, care ne-a şi însoţit înapoi până la Gura Diham


În drum spre Gura Diham, s-a aşezat în fund să mă aştepte


Little guy pe treptele de la Gura Diham